joi, martie 19, 2026
6.2 C
București

Farmaciştii intră în grevă japoneză pe termen nedeterminat. Care sunt revendicările

Din cuprinsul articolului

Asociația Farmaciilor Independente Ethica a anunțat că farmaciile membre, precum și alte farmacii din țară, intră de azi în grevă japoneză pe termen nedeterminat, pentru a protesta față de nealocarea fondurilor necesare achitării restanțelor către farmacii, aferente medicamentelor eliberate asiguraților.

„Din respect și devotament pentru pacienți, farmaciile continuă să elibereze medicamente compensate și gratuite, în măsura în care se vor putea aproviziona de la distribuitori”, informează site-ul afiethica.ro.

Deși au existat întâlniri și discuții cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și cu reprezentanți ai Guvernului, sumele care trebuiau să fie decontate farmaciilor pentru medicamente eliberate pacienților în luna iunie nu au fost încă virate către farmacii, conform comunicatului.

Citeste si…

Care sunt revendicările

1. Decontarea la termen a facturilor pe care farmaciile comunitare le emit în relație cu casele de asigurări de sănătate, pentru medicamentele care au fost deja eliberate asiguraților, în regim compensat sau gratuit.

2. Stabilirea unui termen de plată mai scurt pentru farmacii pentru medicamentele eliberate, în acord cu termenele de plată deja prevăzute pentru ceilalți furnizori de servicii medicale în relație cu casele de asigurări de sănătate.

3. Predictibilitate privind decontarea medicamentelor eliberate de farmacii în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, pentru a asigura o minimă sustenabilitate financiară, inclusiv pentru a putea susține remunerarea personalului farmaceutic.

Citeste si…

4. Transparență în modul de alocare al fondurilor de către casele de asigurări de sănătate pentru toate domeniile de asistență, raportat la fiecare județ.

5. Renunțarea la practicile de decontare parțială de către casele de asigurări de sănătate a facturilor emise de farmacii pentru medicamentele compensate și gratuite eliberate pacienților.

Folii de medicamente
Foto: arhiva Doctorul Zilei

6. Majorarea cotelor de adaos pentru medicamentele eliberate pe bază de prescripție medicală, care nu au mai fost modificate de peste 15 ani și care sunt cele mai mici din Uniunea Europeană.

Citeste si…

7. Recunoașterea, remunerarea și decontarea în sistemul asigurărilor sociale de sănătate a serviciilor farmaceutice furnizate populației.

8. Dimensionarea fondurilor pentru medicamente în funcție de nevoile reale ale populației astfel încât să nu mai existe sincope în decontare.

9. Măsuri concrete de susținere a asistenței farmaceutice a populației, inclusiv în mediul rural, și eliminarea dezechilibrelor din domeniu.

10. Protejarea profesiei de farmacist, ca profesie liberală, prin recunoașterea rolului farmacistului în sistemul de sănătate.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

De ce ți se îngălbenesc dinții: cauze, prevenție și soluții rapide

Multe lucruri pot afecta aspectul dinților și le pot...

Părintele Calistrat: „Acesta este cel mai mare blestem şi cel mai mare păcat pe care-l poate face omul”

Părintele Calistrat, slujitor la Mănăstirea Vlădiceni, a devenit în...

Semnul aparent banal care poate spune multe despre sănătatea inimii. Avertismentul cardiologilor

Semnul aparent banal care poate spune multe despre sănătatea...

Horoscop 19 martie 2026. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și sănătate

Descoperă ce sfaturi aduc astrologii pentru 19 martie 2026...

Avertismentul specialiștilor: Medicamentele din România se vor scumpi de șase sau opt ori

Daniel Bran, preşedintele Asociaţiei pentru Medicamente Generice România (APMGR),...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și