Categories: Stil de viaţă

Femeile care mimează orgasmul sunt infidele. Iată cum îți dai seama când partenera ta se preface

Potrivit unui nou studiu, femeile care mimează orgasmul sunt mai predispuse să-și înșele partenerii.

Oamenii de știință au chestionat 138 de femei și 121 de bărbați care se aflau într-o relație pentru a descoperi dacă persoanele satisfăcute de viața sexuală sunt mai fidele.

Cei chestionați făceau sex în medie de trei ori pe săptămână și femeile jungeau la orgasm în 61% dintre partidele de amor. În plus, femeile mimau orgasmul mai des decât bărbații, iar una din șase femei chestionate au recunoscut că au fost infidele.

Potrivit rezultatelor studiului, femeile care mimau orgasmul erau mai predispuse să-și înșele partenerii.

Deşi corpul femeii nu este atât de evident în manifestarea climaxului precum cel al unui bărbat, există totuşi indicii care pot demonstra că orgasmul a fost real:

– respiraţie din ce în ce mai rapidă;

– lubrifiere vaginală intensă;

– clitorisul îşi măreşte dimensiunile;

– sfârcurile se întăresc;

– pielea de pe piept şi faţă se înroşeşte;

– au loc spasme musculare în zona pelviană, ceea ce determină contracţiile vaginale şi senzaţiile orgasmice.

Recent Posts

Tort de cozonac: feliile de cozonac uscate pot fi transformate într-un desert delicios

Tort de cozonac. Este o mare pierdere să aruncăm cozonacul rămas după sărbători, mai ales…

58 de secunde ago

Sfârșitul lumii se apropie. Un nou studiu prezice data unei extincții masive a oamenilor

Sfârșitul lumii se apropie? Un nou studiu sumbru indică faptul că dacă am opri imediat…

21 de minute ago

Guta: tot ce trebuie să știi

Guta, cunoscută și sub denumirea populară de podagră, este o afecțiune inflamatorie a articulațiilor, care apare…

41 de minute ago

Decorațiuni fermecătoare cu mușcate pentru sărbătorile de Paște

Decorațiuni cu mușcate pentru masa de Paște! Mușcatele colorate sunt ideale pentru a aduce o…

o oră ago

Sfântul Efrem cel Nou, mare mucenic şi tămăduitor. Rugăciune pentru a avea avea copii

Safântul Efrem cel Nou Marele Mucenic din Nea Makri este prăznuit de creștinii ortodocși de…

o oră ago

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Zodiile protejate de ASTRE

Astrele îndeamnă toate cele 12 zodii la o perioadă de introspecție. Nu vor exista certuri…

2 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic