Sari la conținut

Finanțare europeană pentru un spital de boli cronice. Ce se face cu aceasta

Finanțare europeană pentru Spitalul de Boli Cronice Sebiș.  Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest,  a semnat contractul de finanțare a proiectului, suma depășește 8,7 milioane lei, care va transforma o parte din Spitalul din Sebiș.

Contractul de finanțare europeană asigură implementarea proiectul: Extindere, modernizare și dotare Ambulatoriu de Specialitate – Pneumologie la Spitalul de Boli Cronice Sebiș. De menționat este faptul că actualul proiect vine în completarea altuia derulat în trecut la Spitalul Sebiș, pentru reabilitarea, dezvoltarea și modernizarea ambulatoriilor, lucrări finalizate în anul 2015.

Din garaj în ambulatoriu

Proiectul actual vizează extinderea și modernizarea Spitalului de Boli Cronice Sebiș, prin transformarea unui corp de clădire care are acum destinația de anexă/ garaj în ambulatoriu de specialitate – Pneumologie. Este prevăzută, totodată, dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului Spitalului de Boli Cronice Sebiș și a laboratoarelor care îl deservesc, situate în corpul de clădire care va fi extins și modernizat. „Investiția are ca obiectiv asigurarea unor servicii medicale la standarde europene pentru locuitorii din zona Sebiș – Valea Crișului Alb, prin creșterea accesibilității și a calității serviciilor de sănătate furnizate în cabinetele de specialitate din cadrul Ambulatoriului Spitalului de Boli Cronice Sebiș”, mai transmit cei de la ADR Vest.

8,7 milioane și 35 de luni

Valoarea totală a proiectului este de 8.794.812,31 lei, din care 8.502.296,07 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare este de 35 de luni.

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel