Categories: Ştiri sănătate

Flavia Groșan în urma declarațiilor oficiale ale producătorilor privind saturația de oxigen pentru pacienții covid: „Producătorii îmi dau dreptate cu oxigenul. Am deschis Cutia Pandorei”

În ultima vreme se vorbește din ce în ce mai mult despre protocolul pentru administrarea oxigenului în cazurile Covid, astfel încât să se evite mortalitatea ridicată din secțiile ATI.

În urmă cu aproximativ o lună, paginile publicațiilor din România au avut-o în prim plan pe medicul bronhopneumolog Flavia Groșan, care atrăsese atenția asupra efectelor mortale ale administrării în exces a oxigenului.

Cu acest prilej companiile farmaceutice au publicat prospectul privind cantitatea necesară de oxigen, astfel încât un dozaj prea mare sau prea mic să nu ducă la decesul pacientului. Cu acest prilej, medicul Flavia Groșan a revenit în centrul atenției declarând într-o postare pe rețelele sociale:

„Nu pot sa cred. Uite ca producătorii imi dau dreptate. Ma tem ca am deschis Cutia Pandorei. Amin”

Prospectul aprobat de Agenția Națională a Medicamentului pentru Oxigen Sol 100% – gaz medicinal criogenic

„Oxigenul în concentrații mari poate determina colapsul alveolelor (mici saci în plămâni), care va opri alimentarea sângelui cu oxigen.Acest lucru se poate întâmpla dacă se utilizează o concentraţie de 100% mai mult de 6 ore, 60-70% după mai mult de 24 ore, în a doua zi de tratament la 40-50% și sub 40% după mai mult de 2 zile.

Aveţi grijă deosebită dacă nivelurile de dioxid de carbon din sângele dumneavoastră sunt crescute. În cazuri extreme, acest lucru poate determina pierderea cunoştinţei.

Dacă aveţi probleme de respiraţie declanşate de un nivel redus al oxigenului în sânge, trebuie să fiţi monitorizat îndeaproape de medicul dumneavoastră. Dacă aţi avut vreodată colaps pulmonar, spuneţi-i medicului dumneavoastră.

Dacă aţi avut vreodată insuficienţă cardiacă sau o boală de inimă, vǎ rugǎm spuneţi-i medicului dumneavoastră. În nicio situaţie nu modificaţi concentraţia de oxigen furnizat, pentru a evita fluctuaţiile saturaţiei de oxigen”, se arată în prospectul Oxigen Sol 100%.

Oxigenul este potenţial toxic după două zile la concentraţii care depăşesc 40%

„Este necesară monitorizarea regulată a tensiunii arteriale a oxigenului sau efectuarea pulsoximetriei şi monitorizarea semnelor clinice.

Scopul este să se utilizeze întotdeauna cea mai redusă concentraţie eficace de oxigen în aerul inhalat pentru fiecare pacient, ceea ce înseamnă cea mai redusă doză necesară pentru menţinerea unei saturaţii > 90%.

Concentraţiile mai mari trebuie administrate pe o perioadă cât mai scurtă posibil, fiind însoţite de monitorizarea atentă a valorilor gazului din sânge”, se mai precizează în prospect.

Avertisment și de la președintele SRATI

Președintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, prof.dr. Şerban Bubenek:

„Se întâmplă și alte lucruri care nu ar trebui să se întâmple. Se administrează oxigen în exces în fluxuri de peste 10-12 litru. De multe ori ni se spune că a primit pacientul oxigen de la două surse, adică vreo 40 de litri pe minut. Asta e un non-sens medical.

Niciun pacient cu o mască simplă nu poate să consume mai mult de 10-12 litri pe minut.

Tratamentul cu oxigen că medicament în fluxuri mai mari de 3,4 litri pe minut este o fază pe care colegii de ATI o știu foarte bine, alte specialităţi care nu au această abilitate şi care au fost obligaţi.

Deși am informat, am ținut webinarii cu lucrul asta, în unele locuri s-a înțeles, în altele nu”, a declarat prof.dr. Șerban Bubenek.

Recent Posts

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

8 minute ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

39 de minute ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

o oră ago

HOROSCOP MAI 2024: SURPRIZE și schimbări pentru toţi nativii! Sfaturile astrelor pentru fiecare ZODIE în parte

Luna Mai este dominat de energia Taurului  pentru că Soarele, Venus și Jupiter se vor…

2 ore ago

Suma colosală încasată din servicii fictive de o farmacistă. Din banii obţinuţi ilegal şi-a cumpărat haine, bijuterii și o maşină de lux

Farmacista șefă a unui spital din județul Bihor a încasat peste 377.000 de lei, ilegal,…

2 ore ago

Denia din Joia Mare. Obiceiul care aduce noroc şi împlinirea dorinţelor

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, credincioşii sunt îndemnaţi la post şi rugaciuni. Pentru noroc…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic