Sari la conținut

Doliu în televiziune! S-a stins din viață unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori din România! ERA UNIC

doliu
sursa foto: arhiva doctorul zilei

Florin Brătescu, primul prezentator bărbat al Televiziunii Române şi primul director general al Antena 1 a murit.

Florin Brătescu s-a stins din viaţă azi noapte şi avea 90 de ani.

Brătescu a avut o carieră de 50 de ani în televiziune

Florin Brătescu a fost realizatorul celebrei emisiuni Reflector, de la TVR, una dintre primele emisiuni de anchetă din istoria televiziunii din ţara noastră. Emisiunea Reflector a fost cea mai faimoasa emisiune ancheta a Televiziunii Romane. Prima difuzare a avut loc pe data de 27/01/1967.

„Cel mai bucuros am fost când am inceput să realizez o emisiune care a avut foarte mare succes la public, «Reflector», pe care am lansat-o, iar cea mai tristă a fost ziua in care nu mi s-a mai permis să fac această emisiune. Era pentru prima dată când se puteau realiza nişte accente critice la adresa celor mari.

Am avut intotdeauna aderenţa foarte mare a telespectatorilor. Am fost foarte bine primit, pentru că am fost primul crainic al Televiziunii Române.

Oamenii considerau că, fiind primul crainic bărbat, aşa trebuie să se comporte un bărbat. Au luat de bună şi stângăciile inerente începutului şi, in contextul evoluţiei, apărând seară de seară, fiind unic, era normal ca lumea să mă indrăgească. Nu aveau pe altcineva pe cine“, povestea el într-un interviu mai vechi.

Iniţial, la TVR au fost doar femei

Începuturile televiziunii în România au fost grele. În urmă cu 60 de ani, românii nu aveau încredere în ceea ce urma să se transforme într-un fenomen.

„Inițial, la TVR, erau doar femei, dar la un moment dat s-au gândit să bage și voce de bărbat, așa că s-au gândit să mă trimită la televiziune. Nimeni nu se omora să se ducă la TVR la vremea aceea, la radio erai sancționat prin trimitere la televiziune, așa era privită televizunea. M-am dus la TV, am realizat jurnale.

TVR-ul se mutase în Moliere și avea o emisiune „În fața hărţii”. Era realizată de câţiva gazetari de la Scânteia care aveau liber să plece prin alte țări și veneau de acolo și povesteau cât de rău e în capitalism.

Într- una din emisiuni, prezentatoarea nu a putut veni în emisie. Cu 30 minute înainte mi s-a pus un text în brațe, m-au dus la machiaj și am intrat pe post, nimeni nu știa cine sunt. După ce am intrat pe sticlă, am rămas o perioadă în faţa camerelor”.

Florin Brătescu a fost cel care a înfiinţat, împreună cu profesorul Dan Voiculescu, postul de televiziune Antena 1, prima televiziune privată cu capital românesc

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel