miercuri, septembrie 22, 2021

Pentru a accelera campania de imunizare, la nivel național, autoritățile au încercat să propună anumite măsuri. Până acum, în România, s-au organizat diferite loterii și s-au oferit anumite recompense pentru

persoanele care au ales să se imunizeze.

Flori Cîțu, premierul României, este de părere că aceste măsuri necesită o analiză mai amănunțită. Pentru a nu irosi fonduri importante, autoritățile trebuie să determine mai întâi dacă astfel de măsuri ar putea avea un impact pozitiv asupra populației.

Recompense pentru accelerarea campaniei de imunizare?

România se apropie uşor de pragul de 5 milioane de persoane care au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID, cu o lună mai târziu decât termenul dorit iniţial de autorităţi, comunică RRA, citat de Rador.

Premierul Forin Cîţu consideră că

guvernul a făcut tot ceea ce ţinea de executiv pentru a susţine Campania Naţională de Imunizare. Au fost asigurate dozele necesare şi o capacitate mare de vaccinare, iar ţintele stabilite în primăvară au fost calculate în acord cu estimările specialiştilor.

Premierul s-a arătat rezervat în ceea ce priveşte acordarea de bonificaţii pentru cei care se vaccinează, aşa cum s-a vorbit în ultima vreme, şi a subliniat că stimulentele financiare pentru medicii de familie, care administrează serurile anti-COVID, nu au dus la accelerarea campaniei.

Florin Cîţu a afirmat că nici în alte ţări rata de

imunizare nu a crescut în mod semnificativ, dacă oamenii au fost răsplătiţi pentru că s-au vaccinat, dar nu este cu totul împotriva unor eventuale măsuri de încurajare a vaccinării.

„Până la urmă aş vrea să mă uit de fiecare dată când e vorba de banul public că impactul este unul în care nu doar irosim resurse şi că avem şi un impact pozitiv. Este foarte bine că se vine cu propuneri care să ajute. Eu sper că merg în direcţia campaniei de vaccinare. Cu unele dintre ele sunt de acord, cu unele nu sunt de acord. Am avut o discuţie cu dna. ministru al sănătăţii referitor la aceste măsuri.

Dacă

specialiştii ne spun că această campanie de vaccinare poate să fie ajutată de premii, ş.a.m.d., putem să ne uităm şi aceste măsuri. Aştept să văd concret soluţiile. Au fost încercate mai multe măsuri, dar dacă noi toţi nu venim cu mesajul că trebuie să ne vaccinăm şi de fiecare dată stăm şi criticăm ceea ce face guvernul, nu cred că putem să ajungem oricare ar fi aceste măsuri. Este o campanie pentru români, este o campanie pentru viaţă”, a declarat Florin Cîțu.

Ultimele stiri