Din cuprinsul articolului
Contextul actual mondial este asemănător cu cel din 1944. Mi exact, momentul în care lipsa alimentelor de bază, provocate de război, a declanșat foametea.
Cum au trecut românii pragul psihologic?
Printre cele mai macabre situații au fost în urmă cu aproximativ de ani, când marea foamete din Basarabia a ucis 10% din populație.
În anii 1946 şi 1947, populaţia României, şi mai cu seamă cea din regiunile Munteniei şi Moldovei, s-a confruntat cu situaţia dramatică a crizei de alimente. şi a foametei. Seceta şi lipsa alimentelor au dus la disperare, moarte, canibalism, necrofagie şi dezumanizare.
Deşi terminaserăm războiul luptând alături de Aliaţii învingători, la conferinţa de pace din 1946 România a fost declarată ţară învinsă şi obligată la despăgubiri uriaşe faţă de câştigători. Am fost nevoiţi să livrăm ruşilor zeci de mii de vagoane de carne, produse lactate, cereale, leguminoase, fructe şi derivate. S-au adăugat cheltuielile de întreţinere ale trupelor sovietice rămase în ţară, sub pretextul iernării în cazarmele româneşti.
Din cauza lipsei alimentelor, oamenii ajunseseră la gesturi extreme: mâncau humă, opinci, animale moarte, plante otrăvitoare. Vânduseră tot ce aveau prin case pentru un gram de mâncare. Mulţi au murit atunci de tifos exantematic sau de alte boli generate de înfometarea îndelungată şi de lipsa apei. Nu se ştie câţi morţi a secerat foametea.
Doar mălai şi câteodată nimic
Lipsa alimentelor a dus la o creştere rapidă a preţurilor. Vara lui 1946, au fost raportate primele cazuri de moarte prin înfometare, în special în rândul copiilor.
Generalul Constantin Sănătescu nota, în ”Jurnalul” său, în ianuarie 1947 că „îcepem acest an sub auspicii foarte triste.
Seceta, neprevederea guvernului, prevalările ruşilor în contul armistiţiului şi consumul armatelor ruse de ocupaţie au adus foametea în ţară. În special în Moldova se semnalează zilnic oameni ce mor de foame. Foametea nu s-a mai cunoscut sub această formă în România. (…)
Alimentele se găsesc greu şi la preţuri mari. Pâine de-abia mai căpătăm o dată pe săptămână, în celelalte zile doar mălai şi câteodată nimic.
A venit şi frig mare. A fost raţionalizat combustibilul, încât în case avem mai mult frig decât cald; zăpada mare căzută a întrerupt şi circulaţia trenurilor şi circulaţia pe şosele. Trece câte o săptămână fără să primim lapte.”
Carne de miel, greu accesibilă
În ”Jurnalul” generalului Sănătescu: „Luni, 10 februarie 1947 — (…) Primesc de la Craiova de la fratele meu o scrisoare alarmantă asupra situaţiei alimentare, iar de la comandantul Corpului 7 teritorial un raport prin care-mi face cunoscut că nu mai are cu ce hrăni oamenii şi animalele; soldaţii au început a dezerta în masă din cauza frigului şi foamei”; ”15 februarie 1947 — G-al Creţulescu, comandantul Corpului de Grăniceri, a fost în inspecţie în Moldova de nord şi mi-a raportat mizeria din cauza foamei; zilnic mor acolo oameni de foame.”; ”20 februarie 1947 — Americanii, din spirit umanitar, au hotărât trimiterea de ajutoare pentru regiunile înfometate (….)”; ”28 martie 1947 — (…)
Alimentele lipsesc şi rar mai căpătăm pâine; cu ceva cartofi, orez sau macaroane simt veşnic că nu sunt sătul. Se găseşte carne de miel la preţul de 80.000 lei, însă nu pot să cumpăr, deşi solda mi-a fost ridicată de două ori şi jumătate (…)”.
În lipsa ajutoarelor, din iarna 1946/1947 mulţimi de oameni din regiunile afectate de secetă şi foamete s-au deplasat cu trenurile (”trenurile foamei”), într-un adevărat ”exod”, spre judeţele din Oltenia şi din vestul ţării, unde se mai găseau cereale (judeţe ”excedentare”), potrivit Adevcărul.
