Sari la conținut

Fostul şef al CNAS a fost arestat alături de mai mulţi inculpați

Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a fostului şef CNAS, Marian Burcea, dar şi a altor 12 persoane implicate în dosarul decontărilor fictive de servicii medicale la domiciliu.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) , Marian Burcea, fusese reţinut de procurorii DNA, alături de alte 13 persoane, în dosarul în care se investighează decontări ilegale ale CASMB, a informat vineri DNA.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a 14 inculpaţi care, în cursul zilei de vineri, vor fi prezentaţi, cu propunere de arestare preventivă, la Curtea de Apel Bucureşti”, se precizează în comunicatul emis de DNA.

Au fost arestaţi pentru 30 de zile Costache Alin Sergiu, Ciobanu Nicolae Sergiu, Mischie Răzvan Mihai, Costică Maria, precum şi pentru avocata Manta Cristina, Petrescu Mina Elena , Sardare Jeana , Mocanu Gabriela, Bara Lucian Vasile, Munteanu Ovidiu, Mihăescu Ion Ovidiu şi Geambaşu Ion Răzvan.

Doar în cazul Irinei Adelina Geambaşu a fost stabilit arest la domiciliu, informează

Cele 14 persoane reţinute în noaptea de joi spre vineri în acest dosar au fost împărţite în două loturi, şedinţele de judecată cu privire la cererile de arestare preventivă pentru 30 de zile fiind discutate vineri de la ora 13:00, respectiv de la ora 14:00.

Decizia nu este definitivă, dar e executorie.

Surse judiciare au explicat pentru EVZ că ancheta DNA ar fi fost declanșată ca urmare a mai multor plângeri penale depuse în ultimii doi ani de pacienți care au descoperit întâmplător că în numele lor fuseseră decontate servicii de îngrijiri la domiciliu deși ei nu beneficiaseră niciodată de astfel de servicii sau de către aparținători ai unor pacienți în stare foarte gravă cărora le-au fost refuzate dosarele de îngrijiri pe motiv că „nu erau în stare suficient de gravă” sau pentru că „nu mai sunt fonduri”. Totdată ar exista și plângeri din partea unor firme ai căror administratori au fost controlați la sânge pentru că ar fi refuzat să dea mită. Asta în timp ce la CASMB erau aprobate și decontate lunar sute de dosare și servicii pentru pacienți fictivi.

Sursele EVZ spun că dosarele pacienților fictivi n-ar fi putut fi aprobate fără „ajutorul” unor funcționari din Casa de Asigurări de Sănătate a Muncipiului București sau de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

O altă pistă pe care merg anchetatorii este aceea că există informații că unii angajați ai celor două instituții ar deține chiar ei, prin terți, firme de îngrijiri la domiciliu, pe care ulterior le favorizau la aprobarea dosarelor și decontarea serviciilor.

Evenimentul zilei a dezvăluit, încă de anul trecut, că sunt firme care încasează sume enorme după ce depun dosare cu pacienți falși. Pentru îngrijirea unei persoane la domiciliu, statul deconteaza între 60 și 65 de lei pe zi.

Fiecare casă de sănătate locală, în cazul de față CSAMB, are lunar o sumă fixă alocată pentru îngrijirile la domiciliu, iar după ce firmele suspectate de fraudă își decontau pacienții falși, dosarele a mii de pacienți reali erau respinse. Astfel, oameni cu răni grave, imobilizați la pat sau a căror viață depindea de o drenă ori o perfuzie, nu beneficiau de acest serviciu.

Acestea sunt materialele publicate anul trecut, în Campania Medicul de gardă, în care jurnaliștii EVZ dezvăluiau neregulile și fraudele care se fac pe îngrijiri la domiciliu.

Scandal în fața CASMB: Liste de așteptare pentru deconturile pe îngrijirile la domiciliu

Îngrijirea la domiciliu, un sistem plin de probleme

Sistemul SANITAR din România ne OMOARĂ CU ZILE. Cum sunt lăsaţi oamenii să MOARĂ pentru că nu pot depune o simplă cerere | CAMPANIA “MEDICUL DE GARDĂ”

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel