marți, martie 17, 2026
6.7 C
București

Fotbalist român, mort în condiții suspecte. A căzut din picioare pe stradă!

Din cuprinsul articolului

Poliţiştii din Timişoara au deschis de urgenţă o anchetă după decesul suspect al unui fotbalist! IPJ Timiș vrea să afle cauza morţii fotbalistului Caius Lungu, legitimat la clubul Ripensia Timișoara, după de acesta alergase cu fratele său prin oraș.

Incidentul a avut loc miercuri dimineața, în jurul orei 08:57. Polițiștii au fost sesizați de către medicul de gardă al unei unități medicale din Timișoara cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe a fost adus un bărbat în stare de inconștiență. Deși personalul medical a aplicat imediat manevrele de resuscitare, din păcate, a fost declarat decesul acestuia.

Citeste si…

A căzut din picioare pe stradă!

Fotbalistul alerga, miercuri dimineața, împreună cu fratele său, iar la un moment dat i s-a făcut rău. Fratele a fost cel care a sunat la 112 și la locul solicitat a sosit un echipaj SMURD, scrie Mediafax.

„În urma primelor cercetări a reieșit faptul că, un echipaj SMURD din cadrul ISU Banat a transportat de la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu cu Calea Bogdaneștilor un bărbat de 36 de ani, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate după ce i s-ar fi făcut rău.

sursa foto: Facebook

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun”, transmite Poliția Timiș.

Citeste si…

Se pare că sportivul Caius Lungu a suferit un infarct. El a fost legitimat de-a lungul timpului la Fortuna Covaci, Voința Sibiu, CSM Râmnicu Vâlcea, Ripensia Timișoara, Colorno (Italia), CSM Reșița, Periam și Pobeda Star Bîsnov, potrivit debanat.ro.

Președintele AJF Timiș, Romeo Malac, a transmis: „Din păcate este adevărat, din ce am aflat a suferit un infarct pe stradă. Lasă în urmă o lume întreagă care l-a apreciat, dar și doi copii frumoși și o soție gravidă cu al treilea copil. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace”. La meciul amical disputat miercuri între Dumbrăvița și UVT s-a ținut un moment de reculegere.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Anunț pentru femeile trecute de 50 de ani. Pot obține beneficii maxime

Postul intermitent, din nou în vizorul specialiștilor. Femeile care...

Avertisment MApN: „21 de drone au fost trimise de Rusia spre România noaptea trecută”

MApN anunță marți, prin ministrului Apărării, Radu Miruță, că...

Caz grav petrecut în județul Ialomița. O adolescentă, sechestrată într-un apartament

Caz grav petrecut în județul Ialomița. O adolescentă, în...

Horoscop zilnic, 18 martie 2026: Zodia care trece prin schimbări surprinzătoare

Energie specială, marcată de Luna Nouă, un moment astrologic...

Rogobete vrea reguli mai clare pentru trotinetele electrice: Au fost înregistrate decese

După accidente cu trotinete electrice, aproximativ trei mii de...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și