Sari la conținut

Franța a dat votul final: Dreptul la AVORT intră în constituție

Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Franța a dat votul final: Dreptul la AVORT intră în constituție, după ce mai multe țări democratice, inclusiv în Statele Unite, au introdus restricții severe pentru întreruperile de sarcină.

Parlamentul francez a votat în favoarea includerii dreptului la întreruperea voluntară de sarcinii în Constituție.

Un proiect de lege în acest sens a fost votat ieri în Adunarea Națională, dar s-ar putea împotmoli în Senat.


„Legea garantează efectivitatea și accesul egal la dreptul de întrerupere voluntară a sarcinii.”, a declarat  reporterul Daniela Coman, pentru RRA.

Proiectul de lege va putea fi integrat în Constituția Franței?

Este textul votat după aprobarea unor amendamente aduse propunerii inițiale. Cu toate acestea, nu este deloc sigur că el va putea fi integrat în Constituția Franței, pentru că trebuie să treacă la vot în ambele camere.

Senatul a respins deja un text asemănător propus de un reprezentant al ecologiștilor

Senatul, dominat de republicani – dreapta tradițională -, foarte atașați valorilor religiei catolice, a respins deja un text asemănător propus de un reprezentant al ecologiștilor în octombrie anul trecut.

Semnalul de alarmă a fost tras

În cazul în care senatorii se vor răzgândi și vor vota această nouă inițiativă, ea va fi supusă unui referendum național care să valideze modificarea legii fundamentale a țării.

Semnalul de alarmă a fost tras de militantele pentru drepturile femeilor din Franța, îngrijorate după măsurile radicale luate în alte țări democratice, precum Polonia, Ungaria sau Statele Unite, unde femeile riscă să își piardă dreptul la avort.

De partea sa, comunitatea medicală susține foarte apăsat recurgerea la alte mijloace contraceptive, avortul fiind de preferat doar în situații-limită.

Amintim că peste 250 de organizații ale societății civile din România și internaționale cer ministrului Sănătății și CNAS decontarea procedurii de avort la cerere.

Organizațiile care luptă pentru drepturile sexuale și reproductive în România arată că accesul la avort a devenit din ce în ce mai dificil în România în ultimii ani, ceea ce nu face decât să crească numărul de avorturi în condiții de risc, iar măsura decontării acestei proceduri va asigura femeilor acces universal și sigur la acest serviciu medical, indiferent de vulnerabilitățile și identitățile lor.

Astfel va putea fi realizată monitorizarea numărului de proceduri efectuate în instituțiile medicale aflate în contract cu CNAS.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel