Sari la conținut

Franța a devenit prima țară din lume care a introdus în constituție dreptul la avort. Ceremonia de parafare va avea loc chiar pe 8 martie, în prezența lui Macron

Franta, drept la avort
Foto: Aktual24
Franța a introdus în constituție dreptul la avort.

Premieră mondială: Franța a introdus în constituție dreptul la avort. Ceremonia de parafare va avea loc chiar pe 8 martie, în prezența lui Macron. Evenimentul va fi deschis publicului.

Franța a devenit prima țară din lume care a introdus în constituție dreptul la avort, în pofida criticilor venite din partea Bisericii Catolice. Votul final a fost dat luni seară, într-o ședință comună a celor două camere ale parlamentului.

Franța, prima țară care pune dreptul la AVORT în Constituție

Formal, modificarea constituției va avea loc vineri, de Ziua Internațională a Femeii, într-o ceremonie la care va asista și președintele țării, Emmanuel Macron.

Turnul Eiffel s-a iluminat și a afișat mesajul „Corpul meu, alegerea mea”, în aplauzele frenetice ale militanților pentru drepturile femeilor ce urmăreau lucrările pe un ecran gigant în apropiere, în momentul în care președintele Adunării Naționale, Yaël Braun-Pivet, prima femeie din istoria Franței care a prezidat lucrările congresului, a anunțat rezultatul votului: 780 de voturi pentru și doar 72 împotrivă, relatazează RADOR.

„ Femeilor din Franța le promitem că nu vom da înapoi niciodată! Femeilor lumii le spunem că le vom susține și vom fi mereu alături de ele. Eu sunt mândră și noi toți vom fi mândri mâine de acest congres, care a proclamat că libertatea acordată femeilor la întreruperea voluntară a sarcinii face parte de acum înainte din legea noastră fundamentală”,  declarat Yaël Braun-Pivet, potrivit sursei citate.

Dreptul femeilor de a recurge la avort în cazul unei sarcini nedorite a fost legalizat în Franța în anul 1975, însă înscrierea sa în constituție are o mare valoare de simbol și reprezintă o garanție în plus că el nu va putea fi retras.

Pe 8 martie, de Ziua Internațională pentru Drepturile Femeilor, va avea loc ceremonia de parafare la Ministerul Justiției a modificării constituției, în prezența președintelui Emmanuel Macron. Pentru prima dată în istorie, acest rar moment va fi deschis publicului.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel