Sari la conținut

Fundaţia Bill & Melinda Gates va finanţa lansarea vaccinului sub formă de plasture

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Fundaţia Bill & Melinda Gates a acordat 23,6 milioane de dolari companiei americane de ştiinţe ale vieţii Micron Biomedical, cu sediul în Statele Unite, în scopul finanţării primei producţii în masă a tehnologiei de vaccinare fără ace.

Tehnologia funcţionează prin administrarea vaccinului prin intermediul unor microace dizolvabile ataşate de piele cu ajutorul unui dispozitiv asemănător unui plasture.

Experţii în domeniul sănătăţii la nivel global au susţinut de mult timp potenţialul pe care l-ar putea avea o tehnologie similară în vederea stimulării administrării vaccinurilor salvatoare.

Un astfel de vaccin este mai simplu de transportat şi de administrat comparativ cu injecţiile tradiţionale, în special în ţările cu venituri reduse, unde accesul la toţi copiii care au nevoie de vaccinuri rămâne o provocare. Extinderea producţiei a reprezentat, însă, un obstacol.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Un test efectuat în Gambia la începutul acestui an a demonstrat că dispozitivul Micron a administrat vaccinul împotriva rujeolei şi rubeolei, produs de compania Serum Institute of India, la adulţi, sugari şi copii, într-un mod la fel de sigur şi de eficient ca şi seringile, şi a produs un răspuns imunitar similar, transmite Reuters, conform Agerpres.

Măsură pentru eradicarea rujeolei şi rubeolei

Tehnologia „ar putea ajuta la depăşirea unora dintre cele mai importante bariere în calea eradicării rujeolei şi rubeolei la nivel mondial”, a declarat James Goodson, cercetător principal în cadrul diviziei de imunizare de la Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, care a încheiat, de asemenea, un parteneriat cu Micron.

Acest vaccin nu necesită un lanţ frigorific pentru a fi distribuit şi nici profesionişti calificaţi pentru administrarea serului. De asemenea, ar putea veni în ajutorul persoanelor care se tem de injecţii, a indicat compania.

Finanţarea va sprijini dezvoltarea unei unităţi de producţie care va contribui la fabricarea a aproximativ 10 milioane de dispozitive pe an, pentru studii clinice mai ample şi, ulterior, pentru o utilizare pe scară mai largă, care trebuie să primească aprobarea autorităţilor de reglementare.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel