Sari la conținut

Fundația Nadia Comăneci a amplasat un container medical pentru suspecții de Covid-19 la Spitalul Colțea din București

Fundația Nadia Comăneci a amplasat un container medical sanitar/izolator pentru persoane suspecte de Covid-19 la Spitalul Colțea din Capitală.

”Fundația Nadia Comăneci dezvoltă programe în special pentru susținerea gimnasticii și a sportului în general. Dar în această perioadă sănătatea este pe primul loc și trebuie să fim alături de cei care au mai multă nevoie de ajutor. La solicitarea doctorului Mihaela Tevet, ne-am mobilizat și am reușit să donăm două echipamente de monitorizare a funcțiilor vitale cu sprijinul financiar a Editurii Evenimentul și Capital și  SB Corporate Limited. Transgaz a aceptat să se alăture efortului comun și ne-a sprijinit în amplasarea unui container medical pentru a putea genera o zona de izolare pentru pacienții internați în Spitalul Colțea, astfel, pentru scurt timp, cetățenii care prezintă riscul de infectare cu coronavirus pot fi tratați fără a fi spitalizați în saloanele spitalului în așteptarea rezultatelor testelor COVID”, a declarat Virgil Munteanu, Vicepreședintele Fundației Nadia Comăneci.

Astfel, Fundația Nadia Comăneci sponsorizează Spitalul Colțea din Capitală punând la dispoziția cadrelor medicale un container medical pentru pentru izolarea pacienților suspecți de infectare cu noul coronavirus. Sprijinul a putut fi oferit cu sportul Transgaz și Game World România.

Containerul medical  a fost amplasat în curtea Spitalului Colțea în  data de 3 iulie și va fi menținut în spațiul identificat împreună cu conducerea spitalului pentru o perioadă de minim patru luni, în funcție și de evoluția infectărilor cu noul coronavirus.

Citeste si…

Fundația Nadia Comăneci va suporta toate costurile aferente amplasării containerului medical în curtea spitalului.

Popescu Daniela

Daniela Popescu – Jurnalist la DoctorulZilei.ro

Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății și al stilului de viață, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz monden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie și prevenție.

Experiență profesională și formare: Daniela a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, unde și-a descoperit pasiunea pentru jurnalismul de sănătate. Înainte de a se alătura echipei DoctorulZilei.ro, a colaborat cu diverse publicații online și reviste de specialitate, unde a acoperit teme variate precum inovațiile medicale, alimentația echilibrată, tendințe în medicina preventivă și campanii de informare publică.

Rol la DoctorulZilei.ro: În cadrul DoctorulZilei.ro, Daniela Popescu realizează zilnic articole de informare, știri de ultimă oră din domeniul medical, reportaje despre noile descoperiri științifice și interviuri cu specialiști. Ea este cunoscută pentru modul clar în care explică subiecte complexe și pentru responsabilitatea cu care tratează informațiile de interes public, verificând întotdeauna sursele și promovând educația pentru sănătate.

Abilități și expertiză:
Redactare și editare: Articole de actualitate, interviuri, reportaje și analize. Documentare: Identificarea surselor credibile, verificarea informației, colaborare cu experți. Comunicații digitale: Utilizarea platformelor sociale pentru promovarea sănătății și dialog cu cititorii.

Valori profesionale:
Daniela Popescu pune accent pe informarea corectă și echilibrată a publicului, respectarea deontologiei jurnalistice și protejarea dreptului la sănătate al cititorilor. Ea susține importanța prevenției, a stilului de viață sănătos și a dialogului deschis între specialiști și publicul larg.

Citate relevante:
„Cred că jurnalismul de sănătate are rolul de a aduce informația medicală mai aproape de oameni, într-un limbaj accesibil și responsabil.”

Contact: Pentru subiecte de actualitate, propuneri de interviuri sau colaborări, Daniela Popescu poate fi contactată la adresa redacției DoctorulZilei.ro sau prin intermediul paginilor oficiale de social media.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel