Sari la conținut

Gabriela Firea, anunț despre cazul celor doi români reținuți în Danemarca: Bunicii materni ar putea prelua custodia bebelușului

Gabriela Firea, anunț despre cazul celor doi români reținuți în Danemarca: Bunicii materni ar putea prelua custodia bebelușului

Ionuț și Sorana Rotundu, doi români stabiliți în Danemarca, au fost reținuți de poliție, după ce Mathias, bebelușul lor de doar cinci săptămâni, a ajuns la spital cu hemoragie craniană. Aceștia vor rămâne după gratii până când autoritățile stabilesc dacă bebelușul s-a născut cu probleme, a fost victima neglijenței sau a fost lovit. În prezent, statul danez ar fi preluat tutela micuțului.

Autoritățile române s-au implicat la cel mai înalt nivel în rezolvarea acestui caz. Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a oferit marți seara mai multe detalii despre rezolvarea acestui caz.

Firea susține că, în urma unei evaluări realizată de DGASPC Vaslui, bunicii materni ar putea prelua custodia copilului celor doi români reținuți de poliție în Danemarca.

Gabriela Firea, anunț despre cazul celor doi români reținuți în Danemarca

„În cazul minorului RM născut în Danemarca asupra căruia autoritățile daneze au instituit măsura de plasament temporar, informez opinia publică despre următoarele evoluții ale acestei situații extrem de delicate, în calitate de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse:

  • Evaluarea realizată de reprezentanții DGASPC Vaslui în cadrul familiei bunicilor materni a urmărit să stabilească dacă aceștia se pot ocupa de creșterea și educarea copilului R.M, în eventualitatea repatrierii acestuia.
  • Concluziile evaluării stabilesc că plasarea în familia extinsă este în interesul superior al copilului.

Bunicii materni ar putea prelua custodia bebelușului

Bunicii materni, C.P. și C.G, prezintă disponibilitate în asigurarea creșterii și dezvoltării bio-psiho-sociale corespunzătoare a minorului, iar viaţa şi securitatea acestuia vor fi asigurate în cadrul familiei extinse.
  •  Nu a fost identificată nici o situație de risc care ar putea să influențeze viața sau dezvoltarea copilului în cadrul familiei extinse.

Bunica maternă este casnică și desfășoară ocazional activitate de voluntariat la o asociație umanitară. Bunicul este asistent maternal profesionist, cu o experiență de 10 ani. El are în prezent în plasament o fetiță de 14 ani.

Bunicii paterni sunt de acord cu plasarea copilului în familia extinsă a bunicilor materni, pe care declară că îi vor susține.

Bunicii materni cunosc rețeaua de servicii medicale ce trebuie accesate în vederea respectării dreptului la sănătate a copilului, drept conferit de legislația națională și nu numai.

Imobilul în care locuiesc bunicii permite alocarea unui spațiu individualizat pentru copil, iar situația lor economică asigură premisele satisfacerii nevoilor acestuia.

  • Asistentul social din cadrul Primăriei responsabil de cazul minorului RM va lua legătura cu bunicii materni, întrucât municipalitatea daneză a inițiat o anchetă socială proprie pentru determinarea cauzelor care au condus la internarea minorului în spital.
  • MAE și reprezentanții ambasadei din Copenhaga sunt implicați în aceste demersuri, coordonate în permanență cu reprezentanții Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”, a transmin Gabriela Firea pe pagina de Facebook.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel