Din cuprinsul articolului
Gala Capital Performeri din Sănătate 2025. Premiul pentru performanță remarcabilă în managementul sanitar de stat a revenit Asist. Univ. Dr. Adrian Marinescu, Manager al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. Menționăm că Institutul Matei Balș are o tradiție de peste două secole și a fost prima unitate sanitară de stat din România certificată pentru calitatea serviciilor.
Matei Balș se numără printre cele mai performante exemple de dezvoltare în sistemul public

În noiembrie 2024, când dr. Marinescu a preluat conducerea, instituția înregistra o datorie de peste 4 milioane de euro. În doar 11 luni, împreună cu echipa institutului, el a reușit să elimine complet această datorie. Astăzi, Matei Balș se numără printre cele mai performante exemple de dezvoltare în sistemul public, concentrându-se pe accesibilitate, modernizare și calitatea actului medical.
Întrebat cum ați reușit să transformați Institutul Matei Balș într-un model de eficiență și performanță, dr. Marinescu subliniază că institutul poate privi acum spre dezvoltare, datorită efortului comun al echipei. El apreciază recunoașterea primită și spune că își dorește ca unitatea să rămână puternică, stabilă și pregătită pentru toate provocările din domeniul bolilor infecțioase.

„Legat de premiu, acest premiu îl dedic colegilor mei de la Matei Balș. Echipa înseamnă cam 1500 de oameni, aproximativ. 1.500 de oameni care și-au adus un aport egal în fiecare zi, sunt oameni care duc greul. O să mă întrebați cum este cu povestea, care are un final fericit. Spun că Instituția Matei Balș a fost performantă și strategică dintotdeauna, doar că poveștile trebuie să aibă și o parte mai puțin plăcută, sunt multe de spus. Trebuie să reamintim că spitalele din România au o finanțare care se menține într-un anumit fel.
În momentul în care am vorbit despre pandemie, nu ne-a fost deloc ușor, deși lumea vedea la televizor că Institutul Matei Balș este vârful de lance, numai că, în spate, ceea ce însemna finanțare nu stătea deloc bine. Au fost niște ani complicați, ne-am ocupat de pacienți, să le salvăm viața, pacienții cu SARS-COV2. Mă impresionează copiii, dar au fost cazuri dramatice, și în timpul pandemiei, și diverse boli infecțioase, care, din păcate, nu au mers către happy end, și cred că nu este nimic mai impresionant decât să vezi un copil care, la un moment dat, se prăpădește, în condițiile în care tu încerci să faci absolut tot ce se poate.
Legat de poveste, în noiembrie 2024 lumea spunea: „Nu cred că la Institutul Matei Balș intră în discuție datoriile.” Ba da, intră în discuție datoriile. În momentul de față, putem privi la viitor, ne gândim la dezvoltare pentru că sunt niște pași extrem de importanți. Unitățile strategice, cum se întâmplă cu Institutul Matei Balș, în domeniul bolilor infecțioase, nu se rezolvă doar cu aer, au nevoie de o finanțare, de surse, și, în momentul în care vrei să ai o performanță, în momentul în care te gândești la provocările din cadrul bolilor infecțioase, nu vorbește nimeni de o altă pandemie, dar să nu vă așteptați că, în domeniul bolilor infecțioase, nu vor fi probleme, vor fi, și, în momentul în care apar astfel de cazuri, presupune să ai o finanțare pe măsură. Sperăm că, în viitorul apropiat, în domeniul bolilor infecțioase, institutul să fie cotat ca o unitate strategică, dar nu doar în plan teoretic, ci să fie niște lucruri absolut concrete la nivel de venituri, în așa fel încât finanțarea să fie pe măsură și noi să oferim ceea ce trebuie pentru România și pentru poporul român.
În încheiere, din punctul meu de vedere, această poveste se încheie și are un final fericit. Îmi doresc pentru institut să nu mai treacă prin momente grele și, într-adevăr, să își aducă aportul pe care l-a adus în pandemie, în toate epidemiile de gripă, în tot ce înseamnă cazuri grave, în ceea ce privește bolile infecțioase și eu sper din suflet că astfel de recunoașteri se referă la un institut care a făcut foarte mult, așa cum se întâmplă în domeniile medicale care sunt de elită”, a spus Dr. Adrian Marinescu, Manager al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, în cadrul Galei Capital 2025.

