Din cuprinsul articolului
Armata germană îşi face planuri pentru tratarea a circa 1.000 de soldaţi răniţi pe zi în cazul unui război între NATO şi Rusia. Între timp, oficiali din ţările Alianţei susţin că armata rusă ar putea fi capabilă să lanseze un atac începând cu anul 2029, idee respinsă de Moscova.
Potrivit medicului-şef german Ralf Hoffmann, numărul soldaţilor răniţi într-un potenţial conflict de acest fel va depinde de intensitatea luptelor şi de unităţile militare implicate. „În mod realist, vorbim despre o cifră de aproximativ 1.000 de soldaţi răniţi pe zi”, a declarat el pentru Reuters într-un interviu, citat de Reuters.
Servicii medicale germane, pregătite pentru extinderea războiului în Europa
Armatele europene, inclusiv serviciile lor medicale, şi-au intensificat pregătirile pentru un potenţial conflict cu Rusia în urma invaziei în Ucraina. Germania îşi adaptează constant pregătirea medicală militară ţinând cont şi de învăţămintele trase în urma războiului aflat în desfăşurare în Ucraina.

„Natura războiului s-a schimbat dramatic în Ucraina”, majoritatea rănilor nemaifiind provocate de arme uşoare, ci de drone şi muniţii ghidate, acest război caracterizându-se prin folosirea intensivă a dronelor şi a artileriei, a explicat Ralf Hoffmann.
„Ucrainenii adesea nu îşi pot evacua răniţii suficient de rapid întrucât dronele zumzăie deasupra lor peste tot”, de unde rezultă necesitatea unei pregătiri pentru o stabilizare prelungită a soldaţilor răniţi, uneori chiar şi ore la rând pe linia frontului înainte să poată fi realizată evacuarea lor, mai notează medicul german, potrivit sursei citate de Agerpres.
Dificultăţi în transportarea răniţilor de pe front
Acesta remarcă, de asemenea, că sunt necesare opţiuni flexibile de transport pentru soldaţii răniţi, menţionând că Ucraina a folosit în acest scop trenuri spital, prin urmare armata germană la rândul ei are în vedere operaţionalizarea unor trenuri şi autobuze spital şi, în plus, extinderea evacuărilor medicale pe calea aerului.
Serviciul medical al armatei germane, ce numără în prezent circa 15.000 de angajaţi, va fi extins pentru a face faţă scenariilor viitoare, pentru care este, de asemenea, preconizat un necesar de circa 15.000 de paturi de spital din capacitatea totală a spitalelor germane de aproximativ 440.000 de paturi, a mai spus în interviu Ralf Hoffmann.
Şi în Franţa se fac pregătiri pentru tratarea unui numpr mare de răniţi
Recent, şi Franța a cerut spitalelor publice să fie gata pentru un posibil război major în Europa, cu termen-limită martie 2026 și capacitate pentru zeci de mii de răniți.
Potrivit autorităţilor de la Paris, spitalele trebuie să fie gata să primească 10.000 – 50.000 de răniți, francezi sau aliați. De asemenea, perioada de tratament poate varia de la 10 la 180 de zile şi vor fi create centre medicale lângă porturi și aeroporturi, pentru transport rapid. Nu în ultimul rând se are în vedere ca personalul medical civil să fie integrat în Serviciul de Sănătate al Armatei.