Sari la conținut

Ghiozdanul prea greu sau poziția incorectă în bancă deformează coloana?

Primii ani de şcoală înseamnă pentru un copil şi un posibil debut al unor boli ce afectează coloana vertebrală deformând-o.

Este vorba mai ales de  scolioze şi cifoze, afecţiuni care tratate necorespunzător pot avea complicaţii grave.

Vârsta critică: între 9 şi 11 ani

Cel mai frecvent, aşa numitele deformări de ax ale coloanei vertebrale apar între 9 şi 11 ani iar medicii din şcoli ar trebui să fie primii care să le identifice. Din nefericire însă la noi nu exista nici o preocupare pentru depistarea precoce a acestor boli. (În Statele Unite ale Americii spre exemplu, pentru depistarea scoliozei, Academia Americană de Ortopedie Pediatrică recomandă examinarea copiilor de 2 ori în cazul fetelor – la 10 şi 12 ani – şi o dată în cazul băieţilor, la vârsta de 13 sau 14 ani). În consecinţă, trebuie să fii foarte atentă pentru ca micuţul tău să nu dezvolte astfel de boli şi să-l duci la medic pentru a fi consulatat. Să vedem însă ce înseamnă mai exact scolioză şi cifoză, cum se manifestă şi dacă au vreo legătură cu poziţia în care copilul stă în bancă, o teorie pe care mulţi medici o susţin.

Coloana deformată sub formă de C sau cocoaşă?

Scolioza presupune o deformare a coloanei vertebrale în plan frontal (copilul văzut din spate are coloana în formă de C sau S) iar cifoza o deformare în plan sagital (din profil, se poate observa că s-a dezvoltat o cocoaşă). În cazul scoliozei, curbarea coloanei vertebrale poate să apară în zona toracică, lombară sau toraco – lombară. Aceasta nouă poziţie a coloanei produce asimetrii ale umerilor şi omoplaţilor. În fazele incipiente curburile se pot redresa uşor, însă în fazele mai avansate se produc modificări osoase. Scolioza cu o singură curbură este cea în forma literei C iar la cea cu două-trei curburi (sub forma literei S), curburile alternează de o parte şi de alta a coloanei. Poţi verifica singură dacă copilul tău are sau nu scolioză: cu spatele gol, cere-i copilului să aplece trunchiul înainte. Astfel poţi vedea mai uşor dacă coloana vertebrală este sau nu deformată. Orice suspiciune ai avea, mergi cu micuţul la un specialist în ortopedie pediatrică.

  • Cum se depistează boala?

Pe lângă examinarea fizică şi efectuarea unor teste specifice, medicul va apela şi la radiografii cu raze X (obligatorii în cazul identificarii scoliozei prin examinare fizică). Radiografiile pun în evidenţă atât gradul şi severitatea scoliozei, cât şi aparitia altor deformări ale coloanei: cifoza (curbarea excesivăa coloanei în regiunea toracică, provocând cocoasa) sau lordoza (curbarea excesivă a coloanei în regiunea lombară, provocând dureri de şale). În plus, pentru depistara bolii se poate folosi şi rezonanţa magnetică computerizată, un procedeu modern ce nu utilizeaza radiatii cu raze X, foarte sigur pentru copii.

  • Scoliozele fără cauze, cele mai fecvente

Oamenii de ştiinţă au identificat până acum trei tipuri de scolioză. În circa 90 la sută dintre cazuri, motivele apariţiei scoliozei nu sunt cunoscute (acestea se numesc scolioze idiopatice), apărând în cazul unor copii ale căror coloane vertebrale fuseseră anterior drepte. Un alt tip de scolioză este cea congenitală (se poate oberva de la naştere, copilul are nişte vertebre malformate, prost croite) şi cea cauzată de dereglări musculare (apare după poliomelita, infirmitate motorie cerebrala) sau distrofie musculară.

  • Băncile deformează coloana?

Fetele au mult mai multe şanse decât băieţii să sufere de scolioză, ele reprezentând 85-90 la sută din totalul cazurilor. De cele mai multe ori afecţiunea apare după vâsta de 9-10 ani, în perioadă de pre-pubertate, motiv pentru care specialiştii bănuiesc că ar putea fi legate de dezvoltatarea hormonală specifică vârstei. Sunt şi medici generalişti mai ales care consideră responsabilă de apariţia acestei bolii poziţia incorectă a copilului la şcoală, în bancă. Specialiştii în ortopedie pediatrică contrazic însă această ipoteză.

Apariţia scoliozei dar şi a celorlalte boli care deformează coloana nu are nici o legătură cu modul în care copilul să în bancă. Pentru că acest lucru nu este cunoscut de mulţi medici, la noi, în foarte multe cazuri, copiii bolnavi ajung să fie văzuţi de un medic care are cunoştinţe în domeniu foarte târziu, când boala este avansată iar singurele soluţii de tratament sunt intervenţiile chirugicale. (În Clinica de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Clinic de Urgentã pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti ajung anual pentru consult în medie un numãr de 1.600 de copii şi adolescenţi, cu deformãri de ax ale coloanei vertebrale, în special scolioze).

Toate acestea se întâmplă şi pentru că lipseşte o reţea naţională de depistare precoce şi tratament a deformãrilor de ax ale coloanei vertebrale, reţea care ar putea fi pusă la punct cu ajutorul medicilor din cabinetele şcolare.

  • Hormonii, cauză posibilă a scoliozei

Faptul că scolioza apare în primii ani de pubertate, mai ales la fete, îi face pe medici să bănuiască că ar putea fi cauzată şi de concetraţia de hormoni feminini din sânge (nivelul hormonilor la această vârstă creşte mult, pregătind organismul pentru sarcină şi naştere, diametrul bazinului se măreşte, hormonii relaxând articulaţiile).

Din acest motiv se deregleză şi statica coloanei vertebrale, vertebrele nu mai au rezistenţă şi apar aceste deformări. Foarte adevărat este şi faptul că milioane de fete trec prin perioada de pubertate însă numai unele fac boala, ceea ce înseamnă că în declanşarea ei intervine şi predispoziţia genetică a respectivului copil.

  • Programarea genetică „ajută” boala

Cifoza sau deformarea care implică apariţia cocoaşei este de aceeaşi etiologie ca şi scolioza. Nici în această boală ortopezii pediatrii susţin că nu se poate spune că poziţia incorectă în care copilul stă în bancă are vreo legătură cu declanşarea ei. Poziţiile greşite sau miopia pot favoriza aşa numitele atitudini cifotice (copilul are tendinţa de a sta cocoşat), dar nu pot declanşa o cifoză gravă, funcţională.

Nu putem spune însă că nu este bine ca un copil să stea drept în bancă, însă o poziţie incorectă nu trebuie luată drept cauză favorizantă pentru apariţia cifozei. Coloana nu se va curba dacă nu există o predispoziţie, aceste boli facându-le copiii „programaţi genetic” în acest sens.

  • Exercţiile fizice şi corsetul pentru coloana

Atunci când este depistată din timp, scolioza pot fi tratată mult mai uşor, fără a se mai ajunge la intervenţii chirugicale complicate, în care vertebrele trebuie sprijinite cu tije sau cârlige. Care ar fi aceste tratamente? Depinde de stadiul bolii.

Pentru curbări ale coloanei vertebrale de până la 30 de grade se face kinetoterapie (gimnastică medicală sub îndrumarea unui specialist). Kinetoterapia este importantă pentru întărirea musculaturii, exerciţiile având şi un rol benefic pentru sănătatea bolnavilor: îi ajută să respire mai bine, să aibă mobilitate, ajută la flexibilitatea coloanei.

* Când se apelează la operaţii?

De la 30 la 50 de grade se recomandă pe lângă gimnastică şi purtarea unui  corset, care previne agravarea curburii, (corsetul nu va îndrepta însă coloana) iar la curburi ale coloanei de peste 50 de grade se ia în consideraţie operaţia. Scopul intervenţiei chirurgicale este de a îndrepta coloana, cât de mult şi sigur posibil, şi de a menţine corecţia. Cum ajung medici să o îndrepte? Prin fuzionarea vertebrelor de-a lungul coloanei şi sprijinirea acestora cu o instrumentaţie destul de sofisticată: tije, cârlige, racorduri. Intervenţiile chirugicale sunt însă destul de complicate şi pot dura chiar 7-8 ore.

* Exerciţii pentru scolioză

Şi cifozele se pot trata cu succes sub îndrumarea unor specialişti. Cifozele pot fi suple, asa-zisele atitudini cifotice care se pot corecta prin contracţia muşchilor, sau fixe (rigide) care nu se mai pot corecta prin simpla voinţă.

În şedinţele de gimnastică pentru remedierea cifozelor, făcute de preferinţă sub îndrumarea unui specialist, tratamentul se începe cu exerciţii de mobilizare pasivă a coloanei. Pentru obtinerea unei coloane mobile, specialiştii indică exerciţii făcute la scară fixă.

* Pentru un bazin care să se reechilibreze sunt utile exerciţiile care antrenează muşchii
abdominali si fesieri pe de o parte  şi muschii lombari pe de alt parte.

* Un alt obiectiv al tratamentului este tonifierea muşchilor spatelui. Tonifierea se obţine prin contracţii, cu spatele în poziţie corectată. În plus, foarte bune sunt şi exerciţiile de respiraţie care contribuie la corectarea cutiei toracice.

* Nu în ultimul rând, copiii trebuie învâţaţi să-şi controleze ţinuta tot timpul zilei pentru a-şi forma deprinderea să stea drepţi, odată ce musculatura se tonifică.

  • Înotul nu tratează scolioza

Prezentarea la medicul specialist este de foarte multe ori întâziată de aplicarea unor soluţii care nu fac decât rău copilului. Spre exemplu, înotul este considerat de mulţi medici generalişi drept o modalitate terapeutică excelentă în tratamentul scoliozei şi sunt cazuri în care părinţii merg cu copiii la înot 4-5 ani de zile pentru a trata boala, ceea ce le dăunează foarte mult. Niciodată înotul nu va redresa o coloană vertebrală la un copil cu scolioză, dar va întârzia cu siguranţă ani de zile prezentarea copilului cu probleme la medic. Aceleaşi prejudicii le pot aduce şi o „gimnastica medicală” ilogic făcută de persoane fără calificare şi chiar atunci când exerciţiile de kinetoterapie corect efectuate, sunt exclusive şi nu sunt combinate cu purtarea corsetului, la curburi ale coloanei de peste 25-30 de grade.

  • Mitul scândurii şi al măturii

Un alt mit este acela că dormitul pe scândură sau uşă (un plan dur) previne agravarea scoliozei. Şi acesta este calificat de medicii ortopezi total neadevărat, deoarece deformarea în scolioze apare în plan frontal, suportul dur, în acelaşi plan cu scolioza, neputând stopa în nici un caz evoluţia bolii. De asemenea, nici „purtarea unei cozi de mătură în spate” nu ajută la nimic. Toate acestea sunt considerate de medici drept tratamente „artizanale”, fără nici un efect benefic.

  • Ghiozdanul deformează coloana?

Studii recente susţin că un ghiozdan prea greu sau de proastă calitate poate şi el să deformeze coloanaertebrală a copilului. Nici această teorie nu îi încântă pe ortopezi, care susţin că un ghiozdan prea greu nu deformează coloana, poate însă să influenţeze articulaţiile genunchilor sau contracţiile musculare.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel