Sari la conținut

Ginecolog anchetat de autorități pentru că a ajutat o copilă de 10 ani să facă avort

Ginecolog anchetat din cauza unui avort. Autorităţile din Indiana au anunţat că investighează un medic ginecolog care a ajutat o fetiţă de 10 ani să avorteze după ce a fost violată. 

Doctoriţa Caitlin Bernard a anunţat la începutul lunii iulie că a primit-o pe fetiţă în Indiana, după ce a fost contactată de un coleg din Ohio, potrivit lefigaro.fr.

În Ohio, decizia Curţii Supreme, din 24 iunie, de a nu mai garanta dreptul de a întrerupe o sarcină, a permis imediat intrarea în vigoare a unei legi care interzice avortul după şase săptămâni de sarcină. Însă fata, violată în mai 2022 de un bărbat care a fost arestat marţi, depăşise acest termen. Prin urmare, a mers în Indiana, unde avorturile rămân legale până la 21 de săptămâni de sarcină.

„Zece ani! Violată, însărcinată și obligată să plece în alt stat!”.

Dar oficialii statului, cu o majoritate republicană, sunt ostili avortului şi iau în considerare interzicerea procedurii la rândul lor. Între timp, procurorul general al statului a acuzat-o, miercuri, pe doctoriţa Bernard că nu a sesizat autorităţilor dosarul fetei, aşa cum îi impune legea locală în materie de pedofilie. „Avem acest activist pro-avort, care pretinde că este medic şi este renumit pentru că nu a depus rapoartele necesare”, a declarat Todd Rokita la Fox News.

„Aşa că strângem informaţiile, dovezile şi ne vom lupta până la capăt”, a continuat el, ameninţând că îi va retrage „licenţa profesională, dacă nu ne-a informat”.

Acest caz tragic a fost citat vineri de preşedintele democrat Joe Biden pentru a condamna decizia Curţii Supreme. „Zece ani! Violată, însărcinată în şase săptămâni, deja traumatizată şi acum obligată să plece în alt stat!”.

Dar până la arestarea suspectului, presa conservatoare şi mai mulţi oficiali din Ohio îşi exprimaseră îndoielile cu privire la veridicitatea dramei. Acum, oponenţii avortului îi acuză pe apărătorii acestui drept de „folosirea” fetei pentru a-şi promova cauza şi pun drama ei pe politica de migraţie a lui Joe Biden, atacatorul ei fiind un imigrant guatemalez.

„Această situaţie oribilă a fost cauzată de marxisti, socialişti şi cei de la Casa Albă care pledează pentru o frontieră fără lege”, a declarat procurorul general din Indiana.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel