Sari la conținut

Primele simptome ale unei boli de tiroidă

Glanda tiroida
Glanda tiroidă și afecțiunile sale

Din cuprinsul articolului

Glanda tiroidă simptome. Tiroida este localizată la nivelul gâtului, în partea din faţă şi este cea mai mare glandă endocrină. Produce hormonii tiroidieni, cu rol în creştere, stimulează activitatea celulară, reglează metabolismul.   

Cele mai frecvente afecţiuni sunt: guşa (care indică o mărire a glandei), cancerul tiroidian (o boală destul de frecvent întâlnită şi care în prezent are o rată de vindecare din ce în ce mai mare), nodulii tiroidieni (pe care îi are majoritatea persoanelor, dar rareori sunt maligni), hipertiroidismul (care indică o spraproducţie de hormoni, sau hipotiroidismul, care presupune producţia insuficientă a hormonilor tiroidieni).

Tiroidita este încă o afecţiune destul de frecvent întâlnită şi presupune inflamarea glandei tiroide. Aceasta se poate manifesta cu simptome asemănătoare cu cele ale une gripe, precum febra şi durerea de gât, dar şi uşoare manifestări de hiper sau hipotiroidiene. De asemenea, aceasta din urmă este singura afecţiune care poate prezenta durere sau sensibilitate la atingere.
Simptomele afecțiunilor de tiroidă se instalează lent şi, dacă la primele nu le dăm prea mare importanţă, la un moment dat ele devin suficient de disconfortante încât să ne trimită la medic.

Glanda tiroidă simptome

Numărul femeilor afectate de bolile tiroidei este mult mai mare decât cel al bărbaților (raportul este de 5 la 1), iar pentru identificarea timpurie a problemelor și tratarea lor eficientă este nevoie să se știe câteva semne.

Medic primar chirurg, doctor în medicină, dr. Bogdan Stănescu explică ce simptome ar trebui să ne trimită la medicul endocrinolog:

  • Medicii spun că afecţiunile hormonale dau, în primul rând, scăderi sau creşteri în greutate. Fără să ne schimbăm dieta constatăm că am slăbit ori ne-am îngrăşat brusc, vizibil, într-un timp destul de scurt, ar fi indicat să facem o vizită la medicul de familie. Acesta ne va trimite, cel mai probabil, la un consult de specalitate pentru că oscilaţiile greutăţii corporale pot fi un indiciu de afecţiuni ale tiroidei
  • Umflături în zona gâtului, dar și în alte zone decât cea a tiroidei (submandibular, supraclavicular, lateral).
  • Răgușeală care nu se vindecă. „Pacienții ajung la ORL, medicii văd că au o coardă vocală paralizată, dau tratamente, alții îi trimit la un consult de tiroidă. Răgușeala trădează prezența unui nodul care de cele mai multe ori e cancerigen și invadează un nerv din vecinătatea tiroidei, care e responsabil de mobilitatea corzii vocale”, explică chirurgul de la Institutul Parhon.
  • Senzația de sufocare;
  • Labilitate psihică;
  • Transpirație excesivă, fără o cauză clară.
  • Pacienții pot deveni nervoși, au insomnii, scad în greutate oricât ar mânca, au ochii ieșiți din orbine (exoftalmici). Important este să se ducă la un medic, chiar la medicul de familie pentru că și el știe tabloul acesta foarte bine.
Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel