Gripa pandemică a revenit în forță. Cine e la risc și cum îi facem față

Autor: Daniela Șerb

Gripa și-a arătat colții și în acest an după același scenariu: mai întâi în țările din vestul Europei (țările nordice, Franța, Marea Britanie), iar apoi a pornit spre Est. Virusul gripal A/H1N1, același care a provocat pandemia din 2009, este din nou în peisaj  și va lovi și România în circa două săptămâni, estimează specialiștii români.
Intensitatea epidemiei va fi invers proporțională cu măsurile de prevenire luate. „Gripa se poate transforma într-o epidemie în circa trei, șase sau 12 săptămâni. Punctul de pornire poate fi deschiderea școlilor. Copiii au o imunitate scăzută și pot transmite foarte ușor boala de la unii la alții. Mai sunt și situații în care părinții îi trimit la școală/grădiniță bolnavi pentru că nu au cu cine să-i lase acasă și ajută în acest fel la răspândirea virusului”, explică mecanismul expansiunii bolii Viorel Alexandrescu, doctor în științe medicale și medic primar microbiolog la Centrul Național de Referință pentru Gripă de la Institutul Cantacuzino.

Risc de complicații și decese

Se așteaptă ca gripa să producă și în acest an sute de milioane de îmbolnăviri la nivel mondial, zeci de milioane de complicații și între 0.5 și un milion de morți cu toate vaccinările performante. Vârstnicii peste 65 de ani, copiii sub patru ani, gravidele și bolnavii cronic sunt cei mai vulnerabili în fața virusului.
Gripa este o boală foarte contagioasă și se transmite ușor printr-un simplu strănut, prin tuse sau picături de salivă proiectate în aer. O strângere de mână sau atingerea suprafețelor contaminate sunt alte căi de transmitere a virusului. Perioada de incubație este de câteva zile.
Gripa duce la complicații, cea mai frecventă fiind pneumonia. Mai pot apărea insuficiență respiratorie acută, criza de astm, sinuzita, convulsiile și encefalitele. În cazuri mai rare poate duce la mielită și otită medie supurată.
Specialiștii avertizează că riscul de deces din cauza gripei și a complicațiilor acesteia crește începând de la vârsta de 50 de ani.
„O formă ușoară de gripă de la un cadru medical se poate transmite la o persoană cu boli cronice care, în lipsa vaccinului, poate dezvolta o formă severă”, ne-a mai explicat dr. Alexandrescu.

Semnele care trădează epidemia

O eventuală epidemie pune presiune foarte mare pe sistemul sanitar: „Dacă personalul medical nu se vaccinează și dezvoltă forme severe de gripă există riscul perturbării asistenței medicale și a reducerii intervenției medicale. Ambulanțele sunt suprasolicitate în cazul unei epidemii, bolnavii ajung la camera de gardă de la spitalele de infecțioase de unde ar trebui internați în saloane speciale. În spitale, ei trebuie reanimați, întubați pentru că apare greutatea în respirație. Toate acestea costă mult, mai mult decât un vaccin”.
Prin urmare, singura  soluție și cea mai eficientă de prevenire a îmbolnăvirilor este vaccinarea antigripală, mai ales în rândul populației aflate la risc. Vaccinul împotriva gripei sezoniere existent acum pe piață protejează și împotriva virusului A/H1N1 care circulă în Europa, dar și împotriva virusului A/H3N2 care a provocat epidemia în SUA.
„Vaccinarea oferă protec­ție între 6 și 12 luni, apoi nivelul scade. Prin urmare, imunizarea ar trebui făcută an de an”, mai recomandă expertul.

Google le spune medicilor când vine gripa

O metodă inedită și extrem de performantă care îi ajută pe medici să prognozeze cu o săptămână înainte epidemiile de gripă sunt motoarele de căutare. Astfel, atunci când apar primele semne de răceală și gripă, utilizatorii de internet încep să caute informații pe google tastând cuvinte gen: dureri de gât, secreții nazale, febră, dureri musculare, dureri de cap. Această săptămână este foarte importantă pentru că permite autorităților să se organizeze. Și apariția complicațiilor se poate afla înainte după aceeași metodă. Utilizatorii de internet încep să introducă cuvinte precum antibiotice, expectorații, care sunt indicatori că se trece într-o altă fază a epidemiei.

VEZI AICI EVOLUȚI GRIPEI ÎN ROMÂNIA

Românii nu se înghesuie să se vaccinze antigripal

Un milion de doze de vaccin antigripal au fost puse de Ministerului Sănătății la dispoziția medicilor de familie pentru imunizarea celor la risc, dar până acum nu au fost folosite decât 600.000. „Oamenii sunt circumspecți, speriați și de știrile negative despre vaccinare”, sunt de părere medicii.

Coronavirusul din Iordania a omorât un român

Cât privește o altă noutate a acestui sezon, coronavirusul, extrem de agresiv, care a dus și la moartea unui român de 37 de ani, din Buzău, dar care a fost depistat și la bolnavi din Arabia Saudită și Iordania, nimeni nu știe de unde vine.
„Poate veni și de la oameni, și de la animale. Seamănă cu SARS (Sindromul Acut Respirator Sever), dar nu este SARS. Nu poți să faci nimic altceva decât să nu lași virusul să se propage. Boala poate fi detectată, dar nu există vaccin împotriva ei”, a conchis expertul de la Institutul Cantacuzino, Viorel Alexandrescu.

Recent Posts

Ce și cum mâncăm de Paște. Medicul Tudor Ciuhodaru: 10 reguli esenţiale pentru a nu ajunge la urgențe

Medicul Tudor Ciuhodaru a prezentat zece recomandări de urmat pe care românii trebuie să le…

7 minute ago

Superstiții de Paște. Lidia Fecioru: ”Să nu uităm să ducem un bănuț să-l sfințim la biserică, în ziua de Paște”

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a vorbit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse despre tradițiile și superstițiile specifice…

37 de minute ago

Cum îți dai seama dacă cineva este invidios pe tine? 3 semne evidente

În lumea complicată a relațiilor umane, întâlnim uneori oameni care nu ne doresc întotdeauna binele.…

o oră ago

Fructul diuretic care îmbunătățește circulația sângelui și ajută la întărirea oaselor

Îmbunătățirea sănătății, prevenirea bolilor și dobândirea de substanțe nutritive sunt diversele beneficii ale consumului de…

2 ore ago

Fiul unui bărbat bolnav de Alzheimer detaliază simptomele depistate cu 25 de ani înainte de diagnosticare

Fiul unui bărbat diagnosticat cu Alzheimer a dezvăluit simptomele subtile pe care tatăl său le-a…

2 ore ago

Horoscop RUNE 6-12 Mai. Mihai Voropchievici: Zodia care trebuie să-și mobilizeze toate forțele

Horoscop RUNE 6-12 Mai. Mihai Voropchievici, numerolog, a prezentat horoscopul runelor pentru Săptămâna Luminată! O…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic