Sari la conținut

Gutierele transparente îndreaptă dinții la fel ca un aparat dentar?

Aparatele dentare de tip gutieră reprezintă cea mai modernă soluție pentru îndreptarea dinților înghesuiți sau pentru a corecta o mușcătură incorectă. Este singurul aparat dentar complet personalizat și adaptat nevoilor fiecărui pacient.

După o consultație la medicul ortodont, se va pregăti un dosar ortodontic – alcătuit din fotografii, radiografii și o scanare a dinților. Cu toate acestea se va planifica tratamentul cu gutiere. Pe baza acestei planificări inițiale se va ști de la început cât va dura tratamentul iar pacientul va ști cum vor arăta dinții lui la finalul tratamentului.

Dr. Irinel Panainte, medic specialist ortodont a explicat cine poate beneficia de acest tratament, ce rezultate are și cât de repede se obțin.

Care sunt avantajele gutierelor transparente

„Avantajul principal este dat de faptul că sunt aproape invizibile, fiind un aparat greu de observat de cei din jur. Singurul moment când se dau jos de pe dinți este în timpul meselor, de aceea se poate consuma orice tip de aliment fără niciun fel de restricție. Pentru că nu se lipește nimic pe dinți, curățarea acestora se poate face mult mai ușor și mult mai bine, eliminându-se astfel riscul de apariție a cariilor,” a precizat medicul ortodont.

Controalele periodice se fac mult mai rar, fiind un aparat potrivit inclusiv pentru cei care călătoresc mult sau locuiesc în afara țării. În plus, urgențele care pot apărea la aparatele fixe – dezlipirea unor elemente, zgârieturile, înțepăturile – nu mai sunt prezente.

Cine poate beneficia de tratamentul cu gutiere?

Din fericire, aliniatorii invizibili se pot folosi pentru orice tip de pacient, potrivit specialistului. Fiind un aparat detașabil și ușor de purtat este recomandat copiilor sau adolescenților care uneori pot fi mai neglijenți când vine vorba despre spălatul pe dinți.

Pe de altă parte, fiind un aparat care pune o presiune mai mică pe dinți și deplasează dinții cu mișcări mai ușoare se poate recomanda și adulților. De aceea când vine vorba de aparatele invizibile, nu există limită de vârstă.

De aceea, presiunea care se pune pe dinți este și ea mult mai mică și se resimte doar în momentul în care se face trecerea la următorul set de gutiere. Pacienții purtători de gutiere care în trecut au purtat aparate dentare fixe spun că diferențele de presiune pe dinți sunt mari între cele două tipuri de aparate.

Tratamentele cu gutiere durează mai mult comparativ cu aparatele fixe?

„Pentru că este un tratament în totalitate digitalizat, deplasarea dinților este mult mai bine controlată și monitorizată ceea ce va face ca dinții să ajungă pe poziția dorită într-un timp mult mai scurt. S-a observat în unele cazuri că durata unui tratament poate scădea și cu 50% comparativ cu alte tipuri de aparate dentare,” conchide specialistul.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel