Din cuprinsul articolului
Deși autoritățile române au încercat, în ultimii ani, să combată fenomenul corupției din sistemul sanitar prin măsuri legislative, cum ar fi legalizarea donațiilor directe către spitale, realitatea din teren dovedește că aceste inițiative nu au produs încă rezultatele scontate.
Potrivit celei mai recente actualizări din mai 2025 a proiectului civic „Harta Șpăgii”, lansat de Dragoș Vana, peste 4% dintre pacienții români declară că li s-au cerut bani sau alte foloase necuvenite de către personalul medical. Mai exact, procentul mediu național se situează la 4.21%.
Disparități regionale alarmante
Analiza pe județe scoate la iveală discrepanțe semnificative între regiuni. În timp ce județe precum Harghita (2.15%), Sălaj (2.55%) și Tulcea (2.4%) înregistrează un nivel relativ scăzut de percepție a mitei, în alte părți ale țării fenomenul atinge cote alarmante. Capitala corupției medicale pare a fi, din nou, județul Olt, unde 9.29% dintre respondenți au declarat că li s-a solicitat mită – cel mai mare procent din țară.
Urmează îndeaproape județele Dolj (9.17%), Argeș (7.17%) și Neamț (7.53%), toate evidențiate pe hartă cu nuanțe închise de roșu, simbolizând gravitatea fenomenului. De altfel, sudul și estul țării se conturează ca adevărate focare ale corupției sanitare, în contrast cu județele din vest și centru, unde pacienții par a fi mai puțin expuși unor astfel de practici.
O cultură care rezistă schimbării
Deși legea care permite donații oficiale către spitale a fost un pas teoretic înainte, datele actuale sugerează că obiceiurile vechi mor greu. Pentru mulți pacienți, mita rămâne percepută ca o condiție tacită pentru a beneficia de un tratament corespunzător. În unele cazuri, gestul este inițiat chiar de pacient, din teamă sau din dorința de a „asigura” o atenție mai bună din partea medicilor.
Un alt aspect tulburător este nivelul scăzut de raportare a acestor fapte. Deși întrebarea din sondaj face referire clară la disponibilitatea de a sesiza solicitările de mită, datele sugerează că majoritatea pacienților evită să reclame astfel de situații. Cultura fricii, neîncrederea în autorități sau pur și simplu lipsa de speranță într-o schimbare reală contribuie la perpetuarea fenomenului.
„Harta Șpăgii” rămâne un barometru relevant al realității din spitalele românești, arătând nu doar zonele în care corupția persistă, ci și neputința reformelor de a pătrunde în profunzimea sistemului. Până când autoritățile nu vor încuraja și proteja cu adevărat raportarea actelor de corupție, iar mentalitatea colectivă nu va fi reformată din temelii, fenomenul mitei va continua să umbrească actul medical în România.
