Sari la conținut

Hepatita: 9 cauze mai puţin cunoscute ale îmbolnăvirii ficatului

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ficatul este singurul organ din corpul uman care are capacitatea de regenerare naturală, fiind o adevărată uzină biologică, cu peste 500 de funcții. Printre altele, ficatul este responsabil de procesarea și stocarea glucidelor, proteinelor, lipidelor, vitaminelor și a mineralelor.

Pentru depistarea afecţiunilor ficatului, pe lângă markerii hepatici modificaţi (TGP, TGO, GGT), medicul poate recomanda şi alte analize de laborator specifice, precum fosfataza alcalină şi testul FIBROSCAN. Dar în cazul hepatitei, markerii virali sunt cei mai importanţi.

Gastroenterologii şi specialiştii în boli infecţioase atrag atenţia că simptomele hepatitei de tip A pot fi adesea confundate cu cele specifice tulburărilor gastrice, dar majoritatea cazurilor de hepatită A se vindecă în decurs de o lună. Cu toate acestea, hepatita B și C pot duce la cancer hepatic sau la o infecție cronică care poate provoca leziuni hepatice grave, precum ciroza hepatică.

Iată câteva cauze mai puţin cunoscute ale îmbolnăvirii ficatului:

1. Zahăr în exces

Prea mult zahăr nu este doar dăunător pentru dinți, poate afecta și ficatul, care folosește un tip de zahăr, numit fructoză, pentru a produce grăsimi. Prea mult zahăr rafinat și sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză provoacă o acumulare de grăsime care poate duce la boli hepatice.

Citeste si…

Unele studii arată că zahărul poate fi la fel de dăunător pentru ficat ca alcoolul, chiar dacă nu ești supraponderal. Acesta este încă un motiv pentru a limita alimentele cu zaharuri adăugate, cum ar fi sucul, produsele de patiserie și dulciurile.

Sursa foto: arhiha doctorulzilei.ro

2. Plante medicinale

Chiar dacă pe etichetă scrie „bio” sau „natural”, s-ar putea ca anumite produse alimentare şi chiar plante medicinale să fie dăunătoare. De exemplu, unele persoane iau o plantă numită kava kava (arbust tropical din regiunea Pacificului, a cărui rădăcină este folosită pentru a prepara o băutură cu efecte sedative, relaxante și anxiolitice, datorită compușilor activi numiți kavalactone) pentru a ţine sub control simptomele menopauzei sau pentru relaxare.

Citeste si…

Dar studiile arată că aceasta poate împiedica ficatul să funcționeze corect, riscând chiar să provpace apariţia hepatitei și insuficiență hepatică. Trebuie să discutați întotdeauna cu medicul dumneavoastră înainte de a lua orice plantă medicinală pentru a vă asigura că este sigură.

3. Kilogramele în plus

Grăsimea în exces se poate acumula în celulele hepatice și poate duce la steatohepatită non-alcoolică. Drept urmare, ficatul se poate umfla. În timp, se poate întări și poate provoca cicatrici în țesutul hepatic (medicii numesc acest lucru fibroză hepatică). Aveți mai multe șanse de a dezvolta steatoza dacă sunteți supraponderal sau obez, de vârstă mijlocie sau aveți diabet. Vestea bună este că afecţiunea este reversibilă, iar dieta corectă și exercițiile fizice pot opri boala.

Citeste si…

4. Suplimentele cu vitamina A, în exces

Corpul uman are nevoie de vitamina A și este în regulă să o obții din fructe și legume proaspete, în special cele roșii, portocalii și galbene. Dar dacă iei suplimente care conțin doze mari de vitamina A, acest lucru poate fi o problemă pentru ficat. Consultă medicul înainte de a lua orice doză suplimentară de vitamina A, deoarece probabil nu ai nevoie de ea.

5. Consum de sucuri şi băuturi acidulate

Cercetările arată că persoanele care consumă des băuturi răcoritoare sunt mai predispuse la steatohepatită non-alcoolică. Studiile nu dovedesc că băuturile carbogazoase cauzează în mod direct steatoza, dar reducând consumul cu siguranţă ficatul va fi mai sănătos.

6. Paracetamol (acetaminofen)

Ai dureri de spate, dureri de cap sau o răceală și deja ţi-ai format reflexul să iei un analgezic. Dar, asigură-te că iei doza potrivită! Dacă iei accidental prea mult din orice medicament care conține acetaminofen – de exemplu, o pastilă de paracetamol pentru durerea de cap și altceva pentru răceală, iar ambele conțin acetaminofen – îți poate afecta ficatul. Verifică doza și cât este acceptabil să iei într-o zi. Respectă aceste limite și consulta medicul.

7. Consum de alimente bogate în grăsimi trans

Grăsimile trans sunt grăsimi artificiale prezente în unele alimente ambalate și produse de patiserie, care le veți vedea listate ca ingrediente „parțial hidrogenate”. O dietă bogată în grăsimi trans crește probabilitatea de a vă îngrășa, iar acest lucru nu este benefic pentru ficat. Verificați lista ingredientelor. Chiar dacă scrie „0” grame de grăsimi trans, este posibil să conțină totuși o cantitate mică, iar acest lucru se adună.

8. Malpraxis (erori medicale)

Un medic sau o asistentă medicală este rănită de un ac pe care l-a folosit la un pacient. Sau persoane care își injectează droguri ilegale împart același ac. Acul nu este problema. ci ceea ce se află pe el. Hepatita C se poate răspândi prin sânge, iar medicii atrag atenţia că toată lumea ar trebui testată cel puțin o dată în viață după vârsta de 18 ani, cu excepția situațiilor în care prevalența infecției cu VHC (pozitivitate ARN VHC) este mai mică de 0,1%.

9. Consum de alcool, chiar şi în cantităţi reduse

Probabil știi deja că a bea prea mult este dăunător ficatului. Dar s-ar putea să nu realizezi că „prea mult” se poate întâmpla fără să fii alcoolic sau dependent de alcool. Este ușor să bei mai mult decât crezi. Multe pahare pot conține mult mai mult decât o porție standard, care este de 150 ml de vin (adică puțin mai mult de jumătate de pahar), 350 ml de bere obișnuită sau 45 ml de tărie. Dacă bei, asigură-te că o faci cu moderaţie: un pahar pe zi pentru femei și până la 2 pe zi pentru bărbați.

Semne de afectare hepatică cu modificări ireversibile

Acestea includ:

  • fragilitate crescută a vaselor de sânge;
  • sângerări frecvente;
  • mărirea abdomenului;
  • umflarea țesutului subcutanat.
Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel