Hipertensiunea pulmonară înseamnă creșterea valorii tensionale la nivelul arterelor care fac legătura între inimă și plămâni.
Medicii atrag atenția că este o afecțiune care poate pune viața în pericol în lipsa tratamentului. Afecțiunea apare de obicei la tineri și este absolut esențial ca boala să fie corect și la timp diagnosticată.
Boala apare din cauza creşterii progresive a presiunii sângelui în artera pulmonară. Astfel, din pricina unor probleme de natură congenitală, a existenței unor afecţiuni cardiovasculare sau a unor boli pulmonare, tensiunea la nivelul plămânilor creşte, inima este suprasolicitată, în timp ea se slăbește și poate să apară chiar insuficienţă cardiacă.
Mai exact, hipertensiunea arterială poate să fie ori o boală de sine stătătoare, ori să apară ca o complicație pe fondul existenței altor afecțiuni și se numește forma secundară a bolii. Această formă este destul de des întâlnită și de regulă apare la copii, la tineri.
Afecțiunea apare mai des la femei decât la bărbaţi şi, în 90% din cazuri este depistată după doi sau trei ani de la debutul bolii, adică atunci când este deja în stadiu avansat.
Principalele semne și simptome sunt:
- oboseala care apare după efort fizic,
- dureri toracice,
- dificultăți de respirație,
- senzația de sufocare după efort,
- amețeli,
- stări de leșin,
- edeme la nivelul gleznelor, picioarelor
- rar apare și ascita,
- cianoza buzelor, a pielii,
- palpitații cardiace,
- tuse cu sânge,
- scăderea tensiunii arteriale (hipotensiune arterială)
Lăsate netratate, simptomele pot deveni din ce în ce mai grave și pot duce la complicații grave, uneori letale. Sunt cazuri în care unii pacienți pot avea boala Raynoud asociată cu hipertensiunea pulmonară.
Esențial este ca pacientul să realizeze că are o problemă medicală, iar primul simptom este oboseala după efort. Deoarece hipertensiunea pulmonară afectează transportul de oxigen, acest lucru poate face exercițiul fizic din ce în ce mai dificil pentru pacienți.
Diagnosticul bolii este destul de simplu, o simplă radiografie poate duce la stabilirea diagnosticului. Pentru ca pacientul să trăiască este esențial diagnosticul precoce și inițierea tratamentului. În lipsa unui diagnostic corect și implicit a unui tratament specific compus din vasodilatatoare moderne, speranța de viață este de 2,8 ani. În cazuri grave, când tratamentul medicamentos nu are efectul dorit, pacientul va trebui să facă transplant pulmonar.
Specialiștii spun că incidența bolii este de 15 cazuri la 1 milion de locuitori, iar în România sunt aproximativ 500 de pacienți înregistrați în programul național, dar mulți care nu au diagnostic.
