Sari la conținut

Hipotiroidismul şi diabetul pot fi „citite” în aspectul părului

Părul, la fel ca unghiile, este o extensie a corpului care poate oferi indicii importante despre starea de sănătate.

Păr tern

Dacă părul tău şi-a pierdut strălucirea gândeşte la ce ar putea să-l afecteze. Ai înotat în piscină, te-ai vopsit recent? Dacă nu ai făcut aceste lucrui, părul usct poate fi un semn aa hipotiroidismului, o afecţiune în care glanda tiroidă nu produce suficienţi hormoni ducând la încetinirea metabolismului. Alte semne ale hipotiroidismului includ creşterea în greutate, oboseala inexplicabilă şi senzaţia de frig mai tot timpul.

Mătreaţa

De cele mai multe ori, apariţia mătreţii se explică prin desprinderea celulelor moarte de pe piele şi eliminarea sebumului şi nu trebuie să reprezinte un semnal de alarmă.

Momentul când trebuie să vă îngrijoraţi este atunci când mătreaţa se aşază în straturi mai groase, care îi dau o tentă gălbuie. “Când cojile sunt groase şi au o tentă gălbuie semnalează o dermatită seboreică, situaţie extrem de comună, atât la copilul mic, dar şi la persoanele adulte, în condiţiile în care fiecare persoană trece cel puţin o dată prin viaţă prin această problemă”, explică Mihaela Leventer, dermatolog la Clinica “Dermastyle” din Bucureşti.

Şi prezenţa unor eczeme sau a psoriazisului poate explica apariţia mătreţii. În acest cazuri, simpla şamponare cu produse special destinate mătreţii nu este suficientă.

Căderea părului

Cei mai mulți oameni pierd între 50 și 100 de fire de păr în fiecare zi, potrivit Academiei Americane de Dermatologie. În zilele în care părul este spălat, cad până la 250 de fire, însă nu e bine să evitați spălarea, fiindcă oricum părul o să cadă. Un indiciu care trădează o cădere anormală a podoabei capilare este următorul: dimineață, la trezire, pe pernă veți observa o cantitate mai mare de fire, ca și la oglinda unde vă pieptănați. În unele cazuri, pierderea podoabei capilare poate fi un semn la hipotiroidismului. În formele accentuate, ale afecţiunii părul cade de peste tot. Se manifestă și cu oboseală, creștere în greutate,  edeme, piele uscată.

Diabetul ar putea provoca, de asemenea, căderea sau subţierea bruscă a firelor de păr. De fapt, experţii consideră că acesta ar trebui să fie considerat un semn de avertizare timpurie, pentru posibila apariţie a diabetului întrucât acesta modifică valorile hormonale.

Păr uscat, casant

Un alt semn al unei probleme mai grave ar putea fi părul uscat, casant care se rupe foarte uşor. Părul tau este compus dintr-o proteină numită keratină și dacă nu obţii suficienter proteine din dieta ta, părul devine uscat. Acest lucru ar putea fi însă şi un semnul unei probleme cu tiroida.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel