Sari la conținut

Horoscop cu Cristina Demetrescu: Provocări pentru aceste zodii în a doua parte a anului 

Sursă foto: CanCan

Astrologul Cristina Demetrescu a făcut o serie de predicţii privind horoscopul pentru a doua parte a anului 2025 Astfel, unii nativi trebuie să facă sacrificii, alții să muncească mai mult. Finalul anului poate fi unul fabulos, însă vine și cu provocări.

Află predicţiile astrale pentru cele 12 zodii – Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balantă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsători şi Pești.

Berbec

Anul 2025 are o miză importantă pentru acești nativi. Pot exista constrângeri, dar și alte situații. În cazul anumitor nativi, drumul pe o să-l aleagă va fi unul bun, iar în alte cazuri poate fi vorba de greșeli.

O veste bună este însă că indiferent de deciziile luate, pot să își descopere noi pasiuni și pot învăța lucruri noi.  Mai mult de atât, pot începe o nouă viață dacă își doresc cu adevărat. Unii Berbeci își pot cumpăra o casă ori chiar se pot muta sau semna alte contracte.

Taur

Sunt zodia Banilor, iar aspectul financiar e la mijloc. Cristina Demetrescu spune că în a doua parte a anului 2025, acești nativi vor avea oportunități de care trebuie să știe cum să profite. De asemenea, pot exista și gelozii acasă, potrivit fanatik.ro.

Gemeni

Acești nativi sunt cei mai norocoși în 2025. Potrivit astrologului, Jupiter în Gemeni poate să le dea realizări și pe plan personal. Asta înseamnă că cine e singur poate să își găsească mare iubire. Totodată, acești nativi mai pot câștiga bani și din imobiliare. Poate fac o tranzacție importantă ori investesc. Astfel, finalul anului 2025 pare a fi unul cu adevărat fabulos pentru ei.

Jupiter este de partea lor, astfel că în următoarele luni se pot baza pe creativitate și intuiție. Pot exista realizări mari, dar și câteva probleme. Recomandarea astrologului este să fie atenți partea personală, în special la relația cu copiii.

Leu

Ar fi bine să fie atenți la sănătatea în a doua parte a anului 2025, spune Cristina Demetrescu. Trebuie făcute unele schimbări ori transformări pentru a obține ceea ce își doresc. De asemenea, ar fi bine să fie atenți la investiții, inclusiv achiziția unei case, pentru că nu e un moment oportun pentru ei.

Fecioară

Acești nativi trebuie să fie atenți în relație. Axa Fecioară-Pești vine cu presiuni pe partea de relații ori căsătorie, chiar și cu multă suferință. Practic acești nativi trebuie să își regleze conturile și să ajungă la niște deznodăminte. Pot ajunge și să se despartă de unele persoane.

Balanță

A doua parte a anului se arată a fi mai echilibrată pentru acești nativi. Se simt norocoși pe partea de relații și din punct de vedere financiar au șansa să dea lovitura. Este bine însă să muncească ca și până acum, să fie responsabili, iar rezultatele vor apărea și ele.

Scorpion

Cristina Demetrescu spune că a doua parte a anului 2025 poate fi destul de complicată. Apar situații neplăcute, care vin însă cu lecții importante. De asemenea, acești nativi pot avea parte de un an de maturitate pe plan sentimental.

Săgetător

Au energie și de asemenea, au noroc și în dragoste. Dacă în prima pare a anului lucrurile poate nu au mers așa cum și-ar fi dorit, iată că următoarea perioadă le va aduce satisfacții și momente de creativitate.

Horoscop
Sursa foto: arhiva Doctorul ZIlei

Capricorn

Urmează proiecte noi, dar și noi surse de venit. De asemenea, anul 2025 a fost încă de la început anul căsătoriei pentru ei. Dacă nu s-a întâmplat nimic până acum, atunci în următoarea perioadă pot avea loc evenimente neașteptate.

Vărsător

Pentru acești nativi, a doua parte a anului 2025 aduce schimbări. Sunt puternici, dar este bine să fie atenți ca nu cumva să facă greșeli. De asemenea sunt bine favorizați pe plan profesional, astfel că pot urma proiecte noi.

Pești

În cazul acestor nativi, a doua jumătate a anului aduce lecții importante. Au o presiune asupra lor, însă lucrurile se vor schimba rapid. Iar cei care vor dragoste, iubire sau chiar copii, trebuie să știe că Jupiter în Rac o să îi susțină.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel