Sari la conținut

Implant neural care citește gândurile

Implant neural care citește gândurile. Oamenii de știință de la Stanford au dezvoltat un implant neural care permite unui pacient paralizat să-și transpună în text gândurile, imaginându-și că scrie la tastatura unui laptop.

Implant neural dezvoltat de oamenii de știință de la Stanford

Depășind până și cele mai optimiste așteptări, dispozitivul creat permite posesorului să poarte conversații în timp real cu alte persoane, scriind acestora cu până la 90 de caractere pe minut, fără a-și mișca vreo parte a corpului.

Implantul a fost dezvoltat pornind de la ideea că scrisul de mână sau la tastatură creează tipare unice de unde cerebrale. Aceste unde pot fi interceptate și „prelucrate” pentru a reproduce rezultatul intenționat de persoana respectivă.

Potrivit cercetărilor de până acum, atunci când intenționezi să scrii ceva, intenția ta este transmisă cortexului motor, unde este tradusă mai departe în mișcări ale mâinii.

Creierul ”formează” literele respective, indiferent dacă mișcările mâinii se concretizează sau nu, intenția rămâne, cortexul motor determinând că va forma litera respectivă.

Astfel, captarea și interceptarea undelor cerebrale care descriu intenția de a efectua acțiunea respectivă, indiferent dacă mișcările respective se produc sau nu au stat la baza realizării implantului. Aceste procese sunt destul de bine înțelese în prezent.

Concret, cercetătorii au atașat implantul în cortexul premotor al unei persoane paralizate. Zonă despre care se crede că este implicată în formarea intențiilor de a efectua mișcări. Cercetătorii au descoperit că interceptarea acestor intenții poate produce un semnal chiar mai clar decât măsurarea mișcărilor în sine, care pot fi mult mai fi complexe (orice mișcare presupune coordonarea simultană a unor grupe multiple mușchi) și depinde de context (unde anume este poziționată mâna, relativ la pagina pe care scrii, etc.).

Cu implanturile poziționate la locul potrivit, cercetătorii i-au cerut participantului să-și imagineze activitatea scrierii pe o pagină, înregistrând activitatea neuronală în timp ce făcea acest lucru.

 Implantul neural este dezvoltat în fază experimentală

Per total, implantul de mici dimensiuni a pus aproximativ 200 de electrozi în contact direct cu suprafața cortexului premotor al participantului. Nu toate măsurătorile au avut o contribuție utilă pentru rezultatul final, dar per total, cercetătorii au reușit să identifice tiparele neuronale asociate scrisului de mână. Transformând aceste înregistrări într-un model bidimensional, era evident că activitatea văzută la scrierea unui singur caracter se grupa întotdeauna.

Dincolo de implantul fizic, la fel de importantă a fost și dezvoltarea unui software capabil să convertească în scris măsurătorile obținute. Ca și beneficiar, tot ce trebuie să faci este să-ți imaginezi că scrii de mână mesajul respectiv pe un carnețel imaginar.

Din păcate, actuala versiune de implant nu este complet viabilă pentru folosire la scară largă, acesta fiind extrem de sensibil chiar și la schimbări minore în raport cu poziția neuronilor care sunt „citiți”, astfel că sistemul necesită recalibrare cel puțin o dată pe săptămână pentru a menține o rată de eroare tolerabilă. Per total, rezultatele sunt promițătoare, dar mai e cale lungă până la obținerea unui produs universal aplicabil la persoanele cu deficiențe locomotorii, experimentul actual având mult prea multe variabile dificil de stăpânit în lumea reală.

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel