Sari la conținut

Cât timp ești protejat dacă ai avut Covid și cine are cel mai mare risc să se reinfecteze

sistem imunitar
Susa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Întarirea sistemului imunitar

Imunitate Covid cât durează. Majoritatea persoanelor care au avut Covid-19 sunt protejate împotriva acestui virus, cel puțin șase luni, dar pacienții vârstnici sunt mai predispuși la reinfecție, potrivit unor cercetări recente, citate de CNBC.  

Primul studiu la scară largă privind ratele de reinfectare cu noul coronavirus a fost realizat în Danemarca în 2020, constatările confirmând că doar o mică parte dintre persoane (0,65%) au avut de două ori un test PCR pozitiv. Testele PCR sunt văzute ca standardul de aur și vă spun dacă aveți virusul la momentul testării.

Dacă ai trecut prin boală ești protejat timp de 6 luni

Cu toate acestea, în timp ce infecția anterioară le oferea celor cu vârsta sub 65 de ani o protecție de 80% împotriva reinfectării, pentru persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste a conferit doar 47% protecție, indicând că este mai probabil să facă din nou Covid-19.

Autorii studiului – care a fost realizat de cercetători de la Staten Serum Institut și Universitatea din Copenhaga din Danemarca și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor din Suedia – nu au găsit dovezi că protecția împotriva reinfectării a scăzut în perioadă de urmărire de șase luni.

Lancet a menționat că descoperirile cercetătorilor validează strategiile care au acordat prioritate protejării persoanelor în vârstă în timpul pandemiei, cum ar fi distanțarea socială sporită și prioritizarea vaccinurilor, chiar și pentru cei care s-au vindecat de Covid-19.

„Analiza sugerează, de asemenea, că persoanele care au avut virusul ar trebui să fie totuși vaccinate, deoarece protecția naturală – în special în rândul persoanelor în vârstă – nu poate fi invocată”, a declarat Lancet într-un comunicat de presă.

Cât durează imunitatea post Covid. Nivelul de protecție diferă în funcție de vârstă

Până în prezent, pandemia de coronavirus a provocat peste 120 de milioane de infecții și peste 2,6 milioane de decese, potrivit Universității Johns Hopkins.

În timp ce au existat studii anterioare care au sugerat că imunitatea la Covid-19, după o infecție anterioară, ar putea dura cel puțin șase luni, această ultimă cercetare oferă o mai bună indicație a nivelului de protecție și a diferenței dintre grupele de vârstă.

Comentând studiul, dr. Steen Ethelberg de la Statens Serum Institut din Danemarca, a declarat că cercetarea a susținut constatările anterioare referitoare la ratele de reinfecție.

„Studiul nostru confirmă că reinfecția cu Covid-19 este rară la persoanele mai tinere și sănătoase, dar persoanele în vârstă prezintă un risc mai mare de a se îmbolnăvi din nou. Deoarece persoanele în vârstă sunt, de asemenea, mai susceptibile să prezinte simptome severe de boală și, din păcate, să ajungă la deces, constatările noastre arată clar cât de importantă este implementarea politicilor de protecție a persoanelor în vârstă în timpul pandemiei. ”

Studiul a fost realizat de cercetători care au analizat datele colectate ca parte a strategiei naționale de testare a coronavirusului din Danemarca, prin care mai mult de două treimi din populație (69%, aproximativ 4 milioane de persoane) au fost testate în 2020.

Sunt necesare studii suplimentare

Testarea PCR națională gratuită – deschisă oricui, indiferent de simptome – este unul dintre pilonii centrali ai strategiei Danemarcei de a controla răspândirea virusului.

Cercetătorii au folosit apoi aceste date, cuprinzând primul și al doilea val de infecții din țară anul trecut, pentru a estima protecția împotriva infecției repetate cu tulpina originală Covid-19. Rapoartele rezultatelor pozitive și negative ale testelor au fost calculate ținând seama de diferențele de vârstă, sex și timp de la infecție și acestea au fost utilizate pentru a produce estimări de protecție împotriva reinfecției, a remarcat The Lancet.

Este important de subliniat că autorii notează că perioada de timp a studiului lor a însemnat că nu a fost posibilă estimarea protecției împotriva reinfectării cu noi variante ale virusului care au apărut la sfârșitul anului trecut. Varianta descoperită în Marea Britanie a devenit de atunci o tulpină dominantă în Europa, de exemplu, deoarece este mai transmisibilă.

Sunt necesare studii suplimentare pentru a evalua modul în care protecția împotriva infecției repetate ar putea varia în funcție de diferite tulpini ale virusului, a menționat jurnalul medical.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel