O mamă care a fost diagnosticată cu ADHD la vârsta de 45 de ani a vorbit despre experiențele sale, dezvăluind că a simțit că „nu se potrivește” în timpul anilor de școală, dar acum totul are „sens”. Lydia Berman, în vârstă de 46 de ani, din Hemel Hempstead, Hertfordshire, s-a confruntat cu dificultăți academice, obținând note C, D și N la nivelul A, și a crezut întotdeauna că ceilalți erau „mult mai inteligenți” decât ea, în loc să recunoască faptul că îi „lipsea” ceva.
Examenele au reprezentat o provocare deosebită pentru Lydia, provocându-i anxietate, deoarece cerința de a sta nemișcată pentru o perioadă determinată, de a se abține de la agitație și de a menține o concentrare constantă era „opusul polar” a ceea ce funcționa pentru ea. În ciuda acestor dificultăți, Lydia a continuat să studieze designul la Camberwell College of Arts în 1996 și a urmat o carieră de designer grafic, dar chiar și în afara educației, ceva tot nu i se părea în regulă, ceea ce a făcut-o să creadă că era o problemă de personalitate.
În 2019, Lydia și-a lansat propria afacere, Creative Stripes, o agenție de brand și marketing, iar ulterior s-a calificat ca strateg de afaceri. În anul următor, ea a introdus un sub-brand al Creative Stripes, Mapper Cards instrumente de planificare vizuală concepute pentru proprietarii de afaceri și oferind „un mod diferit de gândire pentru oamenii care gândesc diferit”.
Prin activitatea sa în cadrul Creative Stripes, a descoperit că ar putea oferi sprijin și altor proprietari de întreprinderi, în special celor care erau neurodiverși. Cu toate acestea, în timpul unei ședințe de consiliere în 2023, în urma decesului mamei sale, Maureen, din cauza cancerului, la vârsta de 76 de ani, în 2020, terapeutul i-a sugerat că tiparele sale de gândire indică ADHD.
Acest diagnostic a fost confirmat ulterior de medicul ei, ceea ce a determinat-o pe Lydia să înțeleagă de ce a avut dificultăți la școală și de ce cărțile ei erau atât de eficiente pentru ea. Vorbind pentru PA Real Life, Lydia a spus: „(La școală) examenele doar mă puneau sub presiune, mă obligau să mă concentrez pentru o perioadă fixă de timp și (nu) mă lăsau să mă ridic, să mă plimb și să mă agit.”
„Este literalmente opusul polar al lumii mele și te forțezi să te adaptezi unui model, iar apoi nu faci asta foarte bine, pentru că pur și simplu nu ești tu. Tot ce a făcut a fost să-mi crească anxietatea și să mă facă să mă simt complet străină și atât de proastă… Simțeam că nu mă potrivesc[„.
În copilărie, Lydia a crezut întotdeauna că „[nu era] academică” și că înțelegerea matematicii era o provocare. Simțea că nu poate înțelege conceptele la fel de repede ca și colegii ei de clasă și i se spunea adesea că nu este „suficient de bună” pentru a progresa.
„Cred că am știut dintotdeauna că este ceva diferit între modul în care lucrez și modul în care procesez lucrurile”, a explicat ea. Întotdeauna am fost conștientă de faptul că, atunci când am crescut la școală și la facultate, oamenii erau mult mai inteligenți decât mine… și aveau o capacitate de atenție mai mare, iar eu chiar am eșuat lamentabil.
„Am crezut că asta îmi lipsește, mai degrabă decât că există un motiv pentru asta.”
Dar, la vârsta fragedă de 12 ani, ea a primit un diagnostic de dislexie, despre care credea că explică dificultățile sale academice. În ciuda acestei revelații, ea a continuat să se confrunte cu provocări în educație, în special la examene, ceea ce a dus la note de C, D și N la A-Level.
Cu toate acestea, talentul ei a strălucit în artă, ceea ce a determinat-o să urmeze cursurile de design la Camberwell College of Arts în 1996. După absolvire, și-a asigurat un post de designer grafic intern.
Cu toate acestea, chiar și în elementul ei, ea a simțit o incongruență, observând: „Eram conștientă că nu mă potriveam, dar întotdeauna am crezut că este personalitatea mea”.
În paralel cu slujba sa, ea a dat meditații studenților de la arte și design, împărtășind lecții despre încredere și metode creative de învățare, ajutând semnificativ un student să treacă de la o notă slabă la un A* în decurs de un an.
În 2020, a făcut saltul în freelancing ca designer grafic. Până în 2022, ea a lansat Mapper Cards, instrumente inovatoare de planificare vizuală concepute pentru gânditorii vizuali.
Aceste pachete sunt create pentru a ajuta la organizarea vizuală a unui program de social media pentru o lună sau pentru a trasa strategii de marketing și idei de afaceri pentru antreprenorii aspiranți și pentru cei care își dezvoltă afaceri.
În 2020, Lydia a suferit pierderea mamei sale în timp ce era însărcinată în cinci luni. Trei ani mai târziu, ea a început să primească consiliere în caz de doliu.
Ea a împărtășit: „Practic, i-am închis ușa în martie 2020 (din cauza izolării) și nu am mai văzut-o cum trebuie până când a murit”.
„Mi s-a părut foarte supărător, pentru majoritatea oamenilor ar fi fost foarte dificil. A fost foarte greu de procesat și de înțeles.”
În timpul sesiunilor de consiliere, a ajuns să înțeleagă de ce stilurile alternative de învățare erau atât de eficiente pentru ea și pentru elevii neurodiverși pe care îi medita. Consilierul ei a subliniat faptul că ea prezenta semne clare de ADHD.
„ADHD a apărut din cauza modului în care procesam informațiile și în care gestionam emoțiile, precum și din cauza ceții cerebrale cu care mă confruntam”, a explicat Lydia.
„Nu mă gândisem cu adevărat la asta, așa că am analizat-o mai mult pe măsură ce (sesiunile) au continuat. Am folosit-o ca pe ceva care m-a ajutat să mă înțeleg și cum să gândesc și să lucrez mai bine.”
„ADHD a apărut din cauza modului în care procesam informațiile, a modului în care gestionam emoțiile și a ceții cerebrale cu care mă confruntam”, a explicat Lydia.
„Nu mă gândisem cu adevărat la asta, așa că am analizat-o mai mult pe măsură ce sesiunile (au) continuat. Am folosit-o ca pe ceva care m-a ajutat să mă înțeleg și cum să gândesc și să lucrez mai bine.”
Câteva luni mai târziu, medicul de familie al Lydiei a confirmat că aceasta prezenta semne clare de ADHD. Cu toate acestea, Lydia a ales să nu „urmeze calea medicației” și să nu se supună procesului lung de diagnosticare oficială.
Ea a explicat: „Aș sări între 10 subiecte diferite într-o propoziție, uit constant, dar în același timp, îmi voi aminti detalii minuscule despre anumite lucruri”.
„Pot fie să fiu hiperconcentrată, fie să nu mă concentrez deloc, nu există o cale de mijloc.”
Această revelație a ajutat-o pe Lydia să-și înțeleagă tiparele comportamentale și de ce avea dificultăți la școală.
Lydia a declarat: „Totul are sens. Acum pot vedea foarte clar… că creierul meu gândește diferit de al altor oameni. Cred că gândesc într-un mod creativ, așa că sunt foarte bună la rezolvarea problemelor.”
„Cred că trăsăturile mele ADHD au devenit mai evidente atunci când am lucrat pentru mine, pentru că trebuia să fac totul în cadrul afacerii și era atât de greu să fiu organizată. Diagnosticul a însemnat că am putut înțelege mai bine ceea ce pot face bine și ceea ce nu ar trebui să fac; acum aloc sarcini altor persoane.”
