marți, martie 17, 2026
13.6 C
București

Încep lucrările la 20 de spitale din cele 27 de obiective acceptate la finanţare din PNRR

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că vor începe lucrările la 20 de spitale din cele 27 de obiective care au fost acceptate la finanţare din PNRR.

„Sunt spitale din PNRR, încep lucrările imediat la 20 din cele 27 de obiective care au fost acceptate pentru finanţare. Sunt unii care au anumite întârzieri şi sigur că lucrul acesta o să fie evaluat nu peste mult timp. Bineînţeles, investim în medicina de familie, centrele comunitare integrate, ambulatorii de specialitate în dotarea spitalelor pentru controlul infecţiilor şi toate aceste proiecte sunt în derulare.

Citeste si…

Am semnat 3.200 de contracte însemnând peste 98% din suma aflată la dispoziţia Ministerului Sănătăţii pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Am început şi plăţile, dar lucrul acesta se va accelera în perioada următoare când vor exista cereri de plată din partea celor care derulează proiectele”, a afirmat ministrul la Conferinţa „Pria Financing the Healthcare System in Romania”.

„Sunt necesari bani noi în sistemul de sănătate”

Potrivit acestuia, sunt necesari „bani noi” în sistemul de sănătate. „În mod evident trebuie bani noi în sănătate, deşi pare mult un miliard de euro pe lună în sistemul de sănătate, acest un miliard reprezintă 40% din media Uniunii Europene ca şi valoare absolută”, a precizat Rafila, potrivit Agerpres.

Citeste si…

În opinia sa, ar trebui luată în considerare o redefinire a pachetului de servicii de bază în aşa fel încât să fie stimulativă pentru dezvoltarea unor asigurări private şi a unui sistem de deductibilităţi care să încurajeze oamenii să facă aceste asigurări.

Sursă foto: Getty Images

„Este clar că trebuie resurse noi şi atunci resurse noi faci fie prin extindere şi s-a întâmplat anul acesta o extindere a numărului de plătitori de asigurări sociale de sănătate cu vreo 900.000, dacă nu mă înşel, prin includerea unor categorii care fuseseră exceptate în trecut, dezvoltarea asigurărilor private de sănătate, care în România cred că reprezintă sub 1%, dacă sunt corecte cifrele mele, sunt 1% din ceea ce reprezintă asigurările publice.

Citeste si…

Aici cred că sunt două elemente care ar trebuie să le luăm în considerare: o redefinire a pachetului de servicii de bază cât să fie stimulativă pentru dezvoltarea unor asigurări private şi a unui sistem de deductibilităţi care să încurajeze oamenii să facă aceste asigurări”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Studiu: Rezistența la insulină, factor de risc pentru 12 tipuri de cancer

Deși este strâns asociată cu obezitatea, rezistența la insulină...

Cel mai mare păcat în Postul Paștelui: ce nu ai voie să faci sub nicio formă

Postul Paștelui este considerat cel mai aspru și mai...

Băutura banală care poate declanșa psoriazisul la femei: doar două pe săptămână cresc riscul

Consumul de alcool, chiar și în cantități considerate moderate,...

Implant mamar: clinicile din București dezvăluie de ce preferința pentru mărime contează mai puțin

Înainte să alegi mărimea implantului, există o decizie mai...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

SONDAJ. O treime dintre cadrele medicale iau în calcul să plece din spitalele de stat

România riscă să-și închidă spitalele de stat, în condițiile...

Ministerul Sănătății va începe reorganizarea modului în care funcționează spitalele

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, vrea să accelereze reforma sistemului sanitar....

Citește și