marți, martie 10, 2026
8 C
București

Incident dramatic în Sectorul 2 din Capitală: fostă jurnalistă RTV și fiica ei, căzute de la etajul 5

Un incident de o gravitate extremă a avut loc marți seară, 20 mai 2025, în Sectorul 2 al Capitalei. A.V., fostă jurnalistă la posturile de televiziune RTV și Realitatea TV, a căzut de la etajul 5 al unui bloc împreună cu fiica sa de doar 7 ani. Ambele victime se află în prezent în stare critică la spital, iar medicii luptă pentru a le salva viața.

Potrivit informațiilor transmise de Poliția Capitalei, apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 19:00. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje ale poliției și ale ambulanței. În momentul intervenției, mama și fiica se aflau în stare de inconștiență.

A.V. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, iar fetița a fost internată la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, unde medicii depun eforturi susținute pentru stabilizarea stării sale.

Citeste si…

Două ipoteze investigate de autorități

Conform surselor citate de Gândul.ro, anchetatorii iau în calcul două posibile scenarii care ar putea explica circumstanțele dramatice ale căderii. Prima variantă are legătură cu starea psihică a femeii, care ar fi fost profund afectată de un proces de divorț aflat în faza de pronunțare. Marți, chiar în ziua incidentului, A.V. ar fi avut termen în instanță, în cadrul procesului privind custodia copilului.

A doua ipoteză luată în considerare este una accidentală: copilul s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, iar mama ar fi încercat să o salveze, urmând-o în cădere.

Comunicat oficial al Poliției

Reprezentanții Poliției Capitalei au transmis următorul comunicat:

„La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că atât un minor, în vârstă de aproximativ 7 ani, cât și mama sa, ar fi căzut de la un etaj superior al blocului în care locuiau, din Sectorul 2. La fața locului s-au deplasat atât polițiști din cadrul subunității menționate, cât și echipaje medicale, care, la acest moment, acordă primul ajutor celor două persoane.”

Ancheta este în plină desfășurare, iar polițiștii încearcă să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

REMEDII NATURALE. TOP 5 ceaiuri din plante care te scapă de migrene rapid și eficient

Migrena este una dintre cele mai frecvente afecțiuni neurologice...

OMS, semnal de alarmă: Războiul din Orientul Mijlociu poate produce o criză sanitară de proporții

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros...

Inteligenţa artificială poate identifica boala Alzheimer cu o precizie ridicată

Peste 55 de milioane de persoane trăiesc cu demenţă...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și