Din cuprinsul articolului
La Secția ATI din Spitalul Târgu Cărbunești sunt 17 pacienți internați în acest moment, care au nevoie urgentă de suport respirator, dar și alte câteva zeci internate pe secții, care primeau supliment de oxigen.
Instalația de oxigen s-a defectat în această dimineață, în jurul orei 7, iar medicii și asistentele îi ventilează manual pe pacienți.
Potrivit DSU, a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul judetului Gorj și au fost trimise imediat două autospeciale pentru transport victime multiple si 4 ambulanțe SMURD cu 13 butelii de oxigen.
Într-o declarație pentru Digi24, prefectul județului, Marcel Iacobescu, a spus că a solicitat ambulanțe și din județele vecine, pentru a-i putea susține pe pacienți până la repararea instalației de oxigen sau până la transferul în alte spitale. Se organizează în urgență o secție de la Spitalul Județean din Târgu Jiu.
„Situația a apărut acum o oră.
Firma de mentenanță a dat ca timp de intervenție două ore. În acest moment personalul medical face tot ce e posibil ca viețile oamenilor să nu fie puse în pericol
A clacat instalația, aparatul care produce oxigen, toți bolnavii sunt lipsiți de oxigen. Luăm în calcul să evacuăm o secție de la spitalul Tîrgu Jiu pentru a aduce bolnavii, avem suport de la ambulanțe din zonă.
Planul roșu a fost activat. L-am contactat pe Raed Arafat.
Nu știu acum de ce a căzut instalația de oxigen, dar probabil suprasolicitarea a dus la această situație.
Pacienții au fost trecuți pe tuburi de oxigen în ambulanță”, a declarat prefectul.
Știre în curs de actualizare
Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul personalizat În…
Cancer. Potrivit studiilor, există peste 200 de tipuri de cancer, care pot afecta diferite organe…
Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi! Evitarea completă a grăsimilor poate duce…
Muzica ascultată în caști poate afecta auzul dacă este ascultată la un volum foarte ridicat…
Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri”…
Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Astrologii au făcut previziuni…