Sari la conținut

Spitalul de Copii din Iași unde a avut loc incendiul în secția ATI amendat pentru fumat în interior. Ce alte nereguli au fost găsite de anchetatori?

Spitalul de Copii din Iași.

Miercuri seara, România a fost la un pas de o nouă tragedie medicală, când secția ATI a Spitalului de Copii din Iași, a luat foc. Conform comunicatelor transmise de către ISU Iași, unitatea spitalicească, în cei peste 50 de ani de funcționare nu a fost supusă până la acest moment unor lucrări de reabilitare.

ISU spune că spitalul a primit până acum patru amenzi pentru autorizație, utilizarea necorespunzătoare a fluidelor sanitare, dar și pentru fumat. Pe lângă amenzi, unitatea a primit și mai multe avertismente.

„14 avertismente. Dintre acestea enumerăm doar câteva, neverificarea instalației electrice, instalației de stingere, hidranți interiori, uși neconforme la case de scări, depozite de materiale combustibile pe căile de rulale, serviciul privat pentru situații de urgență al spitalului neconstituit corespundător”, a spus George Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.

Spitalul de Copii din Iași.

În acest moment este în desfășurare o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la declanșarea incendiului. Reprezentanții ISU spun că în momentul în care au ajuns la spital, personalul efectuase deja evacuarea pacienților.

„Am urcat imediat la etajul 2, erau pe hol personal medical și am întrebat dacă persoanele sunt evacuate, am întrebat inițial câte sunt, mi-au dat câteva cifre. Mi-au zis că sunt cinci copii, trei părinți și patru personal medical”, a spus George Onofreiasa.

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, adeclarat, că acest corp de clădire nu a mai fost reabilitat în ultimii 50 de ani.

„Îi asigurăm pe toți ieșenii care au pacienți în spital că actul medical se desfășoară în condiții normale. Mulțumim ISU și cadrelor medicale că aseară la Iași a fost evitată o tragedie. La „Sf Maria” au făcut o serie de simulări și cadrele medicale au reușit să facă evacuarea acelor pacienți care erau în zona de siguranță. Corpul nu a mai fost reabilitat din ’70. Va întră în reabilitare din august”, a spus Costel Alexe.

Sunt o serie de nereguli și aici în secția unde a izbucnit incendiul nu știm unde este instalația electrică. Categoric și „Sf. Maria” și alte spitale au nevoie de investiții. Facem eforturi pentru a ne conforma și a implementa măsurile de siguranță energetică. Spitalul e din 1970. Echipa, împreună cu doamna manager, au igenizat spațiile și azi sunt operaționale”, a adăugat șeful CJ Iași.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel