Cristina Lica
La fiecare sfârșit de săptămână, câțiva puști cu vârste între 5 și 14 ani strecoară printre teme și o ședință la psihologul „de grăsuți”. Au după caz, 12-14 kilograme peste limita vârstei lor și învață cum ar trebui să mănânce. Scopul nu e neapărat să slăbească, cât să nu se mai îngrașe, ca să ajungă la un echilibru pe măsură ce se înalță. „De aceea facem și exercițiul cu oglinda, ca să-și analizeze slăninuțele și să înțeleagă că ce avem acolo ne ajută să creștem și că nu avem nevoie de mai mult. Fără să-și urască corpul”, e glumeață Cosmina Peta, psihologul care conduce grupul de suport din cadrul Spitalului Ponderas.
Părinții, taxați pentru „burtă”
Are două categorii de „pacienți”. Cei mai mulți sunt copii aduși de părinți, pentru că „le bagă pumnul în gură” celor care îi jignesc. O altă categorie, minoritară însă, este a celor care vin din proprie inițiativă, după ce sunt jigniți că sunt grași, și care nu au trecut încă la violență fizică. „Zic «doamna doctor, ajutați-mă să slăbesc, că nesimțiții ăștia mă fac cum le vine la gură!»”.
Copiii încep să se simtă complexați de kilograme pe la 7-8 ani, când ajung la școală. „În grădiniță încă există percepția potrivit căreia copiii dolofani sunt frumușei. Dar la școală deja văd că la sport se mișcă mai greu decât colegii, că uniforma nu le stă cum trebuie, că nu le intră burta în bancă. La sport se văd cel mai bine diferențele de flexibilitate, de aceea facem și exercițiul cu salteaua, că să învețe să se simtă confortabil”.
Odată ce le află poveștile, psihologul le pune în joc. Părinții au acces doar la început. „Ei își critică părinții în aceste grupuri. Sunt supărați că le zic lor să slăbească, dar ei au burtă, mănâncă gras, fumează”, spune psihologul, care trebuie să îi dezvețe tocmai de obiceiurile deprinse de la părinți. „Copiii au o fidelitate emoțională foarte mare față de părinți. Unul dintre ei mergea în Italia la tatăl lui și se simțea aproape de el mâncând pizza, paste”.
Nu le impune restricții și nici nu îi învață să scrie pe frigider că „de azi nu mai mănânc nimic”. „În schimb, își scriu lozinici unul altuia. După ce aflase că îi place ciocolata, dar urăște culoarea neagră, unul dintre copii i-a scris colegului că ciocolata e prea neagră. Celălalt a recunoscut că a funcționat și că deja a mâncat o cantitate mai mică din alimentul care îi plăcea”.
Un alt exercițiu eficient a fost experimentul cu ficatul în paharul de cola. „Reacția pe care a produs-o sucul bucății de carne le-a ridicat semne de întrebare copiilor. Unul ne-a povestit că și-a pus trei sferturi de apă în paharul cu cola, după modelul șprițului pe care îl face tatăl. Practic, trebuie doar să-i stârnești, ei vin singuri cu soluții”.
Înfulecă din lipsă de iubire!
Copiii, ca și adulții, mânăncă pe fondul unei lipse afective. „Fie după apariția celui de-al doilea copil în familie, pentru că se simte neglijat, fie când părinții sunt ocupați cu serviciul sau sunt plecați în străinătate. Caută refugiu în mâncare. Funcționează pe moment, după care se învinovățesc. Iar ca să scape de sentimentul de vinovație se afundă iar în dulciuri. E un cerc vicios”, conchide psihologul.
Mama care a învățat din propria experiență
După ce a trecut printr-o operație de micșorare a stomacului, Mihaela Frunză, 25 de ani, din Călărași, și-a adus și fetița cu tendințe de îngrășare la psihoterapie anti-slăbit. La 8 ani, Ana-Maria e durdulie bine și îi prisosesc cam 12 kilograme. Chiar dacă acum se simte bine în pielea ei, mama știe că mai târziu va fi taxată de colegi.
Fetița cântărește 47 de kilograme și a început să ia proporții de la 4 ani, dar părinții nu s-au gândit atunci că ar fi ceva în neregulă cu ea. Spre deosebire de fratele ei mai mic, care cântărește 17 kilograme și este normal pentru vârsta lui, Ana-Maria este foarte pofticioasă și ronțăie de dimineața până seara, mai ales la televizor. Degeaba mănâncă dimineața doar un sandviș cu brânză, iar la prânz- ciorbă și felul doi, dacă după-amiaza i se face poftă de dulciuri și de snacks-uri. „O păcălește pe bunica și se duce la magazin și-și cumpără ce-i poftește inima. Urcă în cameră cu pungile de snacks-uri și rade tot”, o pârăște mama. N-a dus până la capăt niciun regim, iar Mihaela recunoaște că nu a putut să lupte singură cu „nazurile” fetei. „O mai cert din când în când și îi spun să se gândească și prin ce am trecut eu”.
Concurența cu alți copii
E a doua oară când o aduce la consiliere, iar rezultatele încep să se vadă. „Ne-a povestit că îi învață să gătească și s-a mai schimbat puțin. Data trecută am adus-o și pe verișoara ei și și-au pus amândouă ambiția”, povestește mama, care a slăbit spectaculos după operație. În șase luni, a ajuns de la 135 de kilograme la 95.
