Din cuprinsul articolului
Din 1 august 2025, lucrătorii români care au nevoie de concediu medical se confruntă cu o realitate apăsătoare: indemnizații mai mici, griji mai mari. Noua legislație, prin modificările aduse de Legea 141/2025, a aprins un subiect prea puțin discutat, dar cu efecte directe asupra sănătății publice: cum ne protejăm sănătatea la locul de muncă și de ce pare că drepturile legale rămân doar pe hârtie?
Măsura care reduce cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă a fost justificată prin necesitatea limitării fraudei. Însă în loc să identifice cauzele și să intervină țintit acolo unde se fac abuzuri, statul pare să fi ales varianta simplă: toți lucrătorii trebuie să suporte consecințele. Problema nu este doar despre bani – este despre ce facem când corpul ne cere pauză, dar salariul nu permite. Și despre cum am ajuns să normalizăm boala la birou, în spitale, pe șantiere sau în fața caselor de marcat.
De ce ajungem să cerem concediu medical?
Lucrul bolnav nu este un act de eroism, ci un risc personal și colectiv. Dar realitatea arată că mulți angajați, în special cei cu venituri mici, sunt împinși să ignore semnalele corpului de teamă că nu-și vor putea plăti chiria, facturile sau mâncarea. Iar atunci când lipsa de bani devine mai apăsătoare decât durerea de spate, febra sau oboseala cronică, apar decizii periculoase.
Se intră astfel într-un cerc vicios. Omul se îmbolnăvește, își ia concediu, se tratează cât poate, revine în același mediu toxic – fizic sau psihic – și, în scurt timp, se îmbolnăvește din nou. Cauza rămâne neschimbată: condițiile de muncă nesigure, stresul continuu, lipsa de odihnă și ignorarea completă a prevenției.
Ce spune legea și ce nu se respectă
HG 355/2007, aflată în vigoare din 2007, reglementează clar supravegherea sănătății angajaților. Angajatorul este obligat să ofere, gratuit, servicii de medicină a muncii: controale la angajare, examene periodice, evaluări la revenirea după o perioadă lungă de absență. Mai mult, trebuie să identifice riscurile pentru fiecare post în parte și să le comunice angajatului.
În teorie, totul e clar. În practică, însă, aceste obligații sunt tratate ca simple formalități sau sunt complet ignorate. Mulți angajați nu știu că pot merge la medicul de medicina muncii ori de câte ori suspectează că munca le afectează sănătatea. Și, mai grav, nu li se spune niciodată că acest drept este garantat prin lege și că toate costurile trebuie acoperite de angajator.
Boala profesională nu e un mit. Este doar tăcută și ignorată
Există cazuri – mai dese decât s-ar crede – în care boala este cauzată direct de condițiile de lucru. De la probleme respiratorii provocate de noxe, la afecțiuni musculo-scheletale generate de efort fizic prelungit sau poziții vicioase, până la tulburări psihice din cauza stresului sau burnoutului. Dacă o astfel de legătură este confirmată, boala poate fi recunoscută oficial ca fiind profesională, iar lucrătorul beneficiază de o indemnizație de 100%.
Doar că drumul până acolo e greu, iar lipsa de informare e cel mai mare obstacol. Mulți angajați nu știu că pot solicita o anchetă pentru stabilirea cauzalității. Iar cei care știu, ezită, de teamă să nu-și piardă locul de muncă sau să fie etichetați drept „problematici”.
Când sănătatea devine un lux pe care nu ni-l permitem
Noul context legislativ riscă să transforme concediul medical într-un „privilegiu” accesibil doar celor care își permit să piardă din salariu. Este un scenariu periculos, care pune presiune nu doar pe angajat, ci și pe întreg sistemul: de la creșterea numărului de boli cronice și complicații, până la riscuri reale pentru colegi, clienți sau beneficiari.
Pentru angajatori, munca prestată de un om bolnav poate părea un câștig pe termen scurt. Pe termen lung însă, slăbirea productivității, creșterea accidentelor de muncă și pierderea încrederii în echipă se traduc în costuri uriașe – inclusiv de imagine.
În loc să luptăm cu efectele, soluția reală stă în prevenție. Și nu doar pe hârtie, ci aplicată concret. Medicul de medicina muncii trebuie să fie partenerul real al angajatului. Fiecare control periodic, fiecare fișă de aptitudine, fiecare discuție sinceră despre simptome aparent banale poate însemna o boală evitată sau o criză stopată la timp.
De ce nu se întâmplă asta? Pentru că nu avem o cultură a prevenției. Pentru că ne temem să ne cerem drepturile sau nici măcar nu știm că le avem. Și pentru că instituțiile statului aleg, uneori, să tragă linia mai degrabă la cheltuieli, decât la siguranță.
Sănătatea nu este negociabilă
Dreptul la sănătate și la condiții sigure de muncă este garantat nu doar de Constituție, ci și de legislația europeană și internațională. Nu este un bonus, ci un fundament.
Schimbarea nu poate veni doar de sus. Fiecare lucrător are datoria de a-și cunoaște drepturile și de a le cere. Fiecare angajator are obligația de a preveni, nu doar de a trata. Iar fiecare medic trebuie să rămână un partener în acest proces, nu doar un furnizor de documente.
Nu vom avea un mediu de lucru sănătos atâta timp cât tratăm concediul medical ca pe o pierdere și medicina muncii ca pe o formalitate. A munci bolnav nu este o opțiune. Este un semnal că sistemul a eșuat.
E timpul să cerem mai mult decât tratament – să cerem prevenție, respect și protecție. Pentru că munca nu ar trebui să ne îmbolnăvească.
