Sari la conținut

INDICII. TOP 6 semne care apar la picioare cu o lună înainte de un infarct

Infarct
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Infarct miocardic

Potrivit statisticilor, în România 1 din 2 persoane au decedat printr-o afecțiune cardiovasculară, în special infarct, aproape dublu față de ponderea la nivelul UE.

Pentru a preveni un astfel de risc major asupra vieţii unei persoane, medicii recomandă controale preventive la doctorul de familie şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos, care implică consumul unor alimente de calitate, renunţarea la fumat şi alcool, evitarea stresului şi a sedentarismului.

Citeste si…

De asemenea, este importantă cunoaşterea unor semne şi simptome, care pot indica riscul ca o perssoană să sufere un infarct miocardic chiar şi cu o lună înainte.

Specialiștii spun că aceste semnale nu sunt întotdeauna dovezi clare ale unui atac de cord, dar pot indica probleme de circulație sau afecțiuni cardiovasculare care necesită verificare medicală.

Semnele care apar la nivelul picioarelor

Un prim semn este senzația de picioare reci sau degete mereu reci, chiar și atunci când persoana se află într-un mediu cald. Această manifestare este asociată cu circulația deficitară, atunci când inima nu mai reușește să pompeze suficient sânge către extremități.

picioare
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Un alt simptom frecvent este umflarea gleznelor și a tălpilor. Medicii explică faptul că retenția de lichide apare în caz de insuficiență cardiacă, iar edemul se accentuează mai ales seara sau după ce cineva a stat mult timp pe scaun.

Citeste si…

Atenţie la schimbarea culorii picioarelor!

De asemenea, schimbarea culorii picioarelor poate fi un semnal de alarmă. Dacă acestea capătă o nuanță albăstruie, violacee sau par foarte palide, cauza poate fi lipsa oxigenului în sânge sau circulația redusă.

Un alt indiciu este furnicătura sau amorțeala. Aceasta apare atunci când sângele circulă greu către extremități și se accentuează la efort fizic, ameliorându-se în repaus. Fenomenul este întâlnit des în boala arterială periferică, care are legătură cu afecțiunile cardiace.

Un alt semn important este apariția rănilor sau a ulcerelor pe picioare care nu se vindecă. Atunci când circulația sângelui este afectată, organismul nu reușește să repare nici măcar tăieturile minore. În special la persoanele cu diabet, aceste leziuni care persistă sunt un semnal serios că sistemul cardiovascular are de suferit.

Durerea care apare la mers, cunoscută sub numele de claudicație intermitentă, reprezintă un alt indicator. Este vorba despre o durere surdă sau crampe la nivelul tălpilor și gambelor atunci când se merge pe jos, simptom ce sugerează boala arterială periferică.

Specialiștii arată că aceasta este unul dintre cei mai puternici factori de predicție pentru probleme cardiovasculare viitoare, inclusiv infarctul.

Citeste si…

Atenţie! Dacă dumneavoastră sau cineva credeţi că suferă un infarct miocardic, sunaţi de urgenţă la 112! 

 

infarct
Imagine creată cu AI
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel