duminică, august 7, 2022

Ingredientul care îmbătrânește inima. Sunt ani buni de când medicii atrag atenţia că se confruntă cu un val de evenimente medicale nedorite în rândul tinerilor, accidentele vasculare cerebrale şi infarctele miocardice acute producându-se, spune medicul Dragoş Toader, din cadrul Serviciului Judeţean de Urgenţă Olt, la vârste din ce în ce mai mici.

Există şi explicaţii, numai că puţini sunt cei care le iau cu adevărat în seamă, „i s-a întâmplat din senin“, „n-avea nicio boală“ fiind replicile cel mai des folosite în astfel de cazuri.

Te-ar mai interesa: Fructele verzi care pot reduce cancerele cu peste ...

„De peste cinci – şase ani a scăzut limita la care se produce infarctul miocardic acut. Noi învăţaserăm că până la vârsta de adult tânăr, undeva la peste 30 ani, nu prea există infarct. Or acum sunt destul de frecvente la 17 ani, la 18 ani la 20, la 22 ani“, a spus medicul.

Cofeina în exces din băuturi energizante, ingredientul care îmbătrânește inimile tinerilor

Se ajunge în acest punct, cel mai probabil, în urma unui cumul de factori, însă consumul de substanţe excitante nervos este printre cei determinaţi, atrage medicul atenţia. E vorba de copii care consumă băuturi cu un conţinut important de cofeină de la zece ani şi chiar mai devreme, ajungând la vârsta adolescenţei ca acest consum să crească considerabil.

Te-ar mai interesa: Laptele de aur, băutura MINUNE: ajută creierul, te...

Produse de tip cola, pe care le vedem obsesiv în reclame, iar în ultimii ani, şi mai grav, băuturile energizante au ajuns preferatele adolescenţilor.

„Ei beau deja din clasa a IV-a – a V-a, până ajung în clasa a VIII-a se obişnuiesc deja cu 2 litri de cola pe zi, pe 24 ore. De aceea se şi produc fenomenele acestea medicale, infarctul în special, la 19, la 20 ani. Inima, care are o funcţie de pompă, ajunge la un tânăr de 20 ani, care bea, să zic, din clasa a VI-a cola, ca la un bătrân de 80-90 ani, asta se întâmplă din punct de vedere medical“, a precizat medicul, pentru „Adevărul“.

Te-ar mai interesa: Cum să-ți ajuți copilul care suferă de ANXIETATE...

„Energizantele sunt mult mai periculoase”

Dr. Dragoş Toader spune că nu recomandă părinţilor să le permită copiilor lor consumul de băuturi cu conţinut de cofeină mai devreme de vârsta adolescenţei.

„Din punctul meu de vedere, în afară de ciocolată caldă sau vechea cacao cu lapte nu prea ar avea voie nimic, din punct de vedere medical, până undeva la vârsta adolescenţei: 16-17 ani, 18 ani…“, a adăugat medicul.

Te-ar mai interesa: Băuturi care scad colesterolul. Include-le în diet...

Dacă băuturile de tip cola pot produce, în câţiva ani, efectele menţionate mai sus, este de precizat că energizantele au efect şi mai puternic decât acestea.

„Energizantele sunt mult mai periculoase, deoarece concentraţiile în substanţele vasodilatatoare şi excitante sunt mult mai mari, iar organismul, nefiind obişnuit, automat reacţionează într-un anume mod. De obicei infarctul se produce, accidentul vascular cerebral, ruptură cardiacă, ruptură aortică…“, a mai spus medicul.

Te-ar mai interesa: Dureri de spate intolerabile? ACESTE exerciții pot...

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri
spitale private