Categories: Ştiri sănătate

Institutul Cantacuzino va relua producţia de vaccinuri

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat că a obţinut, certificatul de acreditare a liniei de producţie pentru vaccinul antigripal la Institutul Cantacuzino, iar pentru cel antituberculos, Consiliul General al Capitalei vrea să aloce 700.000 lei

„Este un pas extraordinar de important pentru repunerea în funcţiune a Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie «Cantacuzino»”, a spus ministrul.

Acesta a explicat că, din nefericire, în anul 2010, toate licenţele Institutului Cantacuzino au fost depuse la Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM), institutul declinându-şi posibilitatea de a mai continua producţia de vaccinuri.

Astfel, pentru reluarea producţiei, este nevoie de reluarea procedurii de acreditare, care durează între unul şi trei ani, a mai precizat Nicolăescu.

Cât despre vaccinul antituberculos (BCG), consilierii municipali vor să aloce suma de 700.000 de lei pentru reluarea producţiei lui la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino”

Potrivit proiectului de hotărâre, suma a fost deja prevăzută în bugetul Administraţiei Spitalelor, însă este nevoie de aprobarea explicită a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), pentru a fi alocată.

„Aprobarea alocării sumei nu afectează echilibrul bugetar, suma fiind inclusă în bugetul Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) aprobat prin Hotărârea CGMB nr. 129/2013”, se arată în expunerea de motive a proiectul de hotărâre.

În referatul ASSMB se precizează că, urmare a importului de vaccinuri, există atât o discontinuitate a procesului de aprovizionare, cât şi costuri suplimentare atât pentru buget cât şi pentru populaţie.

În anul 2009, Institutul Cantacuzino a încetat producţia de vaccinuri, întrucât dotarea, organizarea şi desfăşurarea producţiei nu corespundeau normelor internaţionale şi naţionale în materie, ceea ce a determinat recurgerea la importuri.

La sfârşitul lunii mai, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, declara că are în vedere ca, după reluarea capacităţii maxime de producţie a Institutului Cantacuzino, să înceapă şi fabricarea vaccinului BCG şi a Cantastimului.

Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino este un producător autonom, cu gestiune financiară şi economică independentă, care are ca obiect de activitate producţia de vaccinuri şi activitate de cercetare-dezvoltare

Vaccinul BCG este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a tuberculozei şi se administrează la nou-născuţi în maternitate. Vaccinul este inclus în calendarul naţional de imunizare al Ministerului Sănătăţii şi este gratuit.

 

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

8 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

8 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

9 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

9 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

10 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic