Sari la conținut

Inteligența artificială poate prezice sindromul de atrofiere la pacienții cu cancer

casexie
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
AI poate prezice care pacienți cu cancer prezintă riscul de a dezvolta un sindrom de atrofiere

O inteligență artificială recent dezvoltată poate prezice care pacienți cu cancer prezintă riscul de a dezvolta un sindrom de atrofiere care le pune viața în pericol, arată un nou studiu.

Acest sindrom, numit cașexie, este un sindrom complex, multifactorial, caracterizat prin pierderea involuntară în greutate și epuizarea musculară, în principal din cauza bolilor cronice care stau la baza acesteia.

Cașexia este responsabil pentru aproximativ 20% din totalul deceselor legate de cancer, arată statisticile.

„Cașexia canceroasă este o complicație gravă care afectează mulți pacienți cu cancer și este caracterizată prin inflamație sistemică, atrofie musculară severă și pierdere profundă în greutate”, a declarat cercetătorul principal Sabeen Ahmed, student absolvent la Universitatea din Florida de Sud, într-un comunicat de presă.

Sindromul de atrofiere la pacienții cu cancer, prezis de AI

Nimeni nu știe ce cauzează cașexia, dar inflamația, metabolismul crescut al cancerului, rezistența la insulină și modificările hormonale sunt suspectate în sindromul de atrofiere, potrivit National Cancer Institute.

Cașexia nu poate fi inversată doar prin nutriție, ci trebuie tratată cu medicamente. Este greu de inversat odată ce începe și este cel mai frecvent la persoanele cu cancere avansate.

„Detectarea cașexiei canceroase permite intervenții farmacologice și a stilului de viață care pot ajuta la încetinirea pierderii musculare, la îmbunătățirea funcției metabolice și la creșterea calității vieții pacientului”, a spus Ahmed.

„Din păcate, metodele actuale de detectare a cașexiei canceroase se bazează pe observații clinice, praguri de pierdere în greutate și biomarkeri indirecți, care sunt adesea inconsistente, subiective și detectate prea târziu în progresia bolii”, a adăugat specialistul.

Pentru noul studiu, cercetătorii au învățat un program de inteligență artificială să estimeze riscul de cașexie pe baza scanărilor imagistice și a datelor clinice.

Inteligenta artificială examinează mai întâi scanările CT pentru a evalua cantitatea de mușchi din corpul unei persoane, apoi folosește alte date pentru a evalua riscul de cașexie al unui pacient, au declarat cercetătorii.

Identificarea AI benefică pentru pacienții cu cancer

Inteligenta artificială a identificat cu precizie cașexia în 77% din cazuri atunci când a fost introdusă scanarea imagistică împreună cu informațiile demografice ale pacientului, greutatea, înălțimea și stadiul cancerului, au raportat cercetătorii.

Precizia a crescut la 81% odată cu adăugarea rezultatelor de laborator și la 85% când notițele clinice ale medicilor au fost incluse în amestec, arată rezultatele.

Folosind această evaluare, inteligența artificială a reușit să prezică mai bine șansele de supraviețuire pentru pacienții cu cancer pancreatic, de colon și ovarian, au declarat cercetătorii.

Rezultatele au arătat, de asemenea, că evaluarea mușchilor realizată de inteligența artificială a diferit cu aproximativ 2,5%, în medie, de calculele efectuate de radiologii experți.

„Discrepanța mediană de 2,48% indică faptul că, în medie, măsurătorile modelului privind mușchii scheletici au fost foarte apropiate de măsurătorile radiologilor experți, demonstrând fiabilitatea ridicată a abordării noastre bazate pe inteligență artificială”, a spus Sabeen Ahmed.

Ahmed a prezentat aceste descoperiri la reuniunea anuală American Association for Cancer Research, de la Chicago.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel