Din cuprinsul articolului
Ce trebuie să știi despre autism? Autismul este o tulburare de dezvoltare care afectează comunicarea și comportamentul. Simptomele sunt adesea prezente din copilărie, încă din primele luni de viață, iar gestionarea cazurilor de autism este recomandat să înceapă cât de devreme, pentru o cât mai bună integrare a pacientului în viața de zi cu zi.
Ce este autismul, care sunt primele semne ale autismului la copii, cum poate fi diagnosticat, care sunt cauzele și metodele de tratament: iată câteva întrebări la care ne-a răspuns psihoterapeutul Bianca Pescaru, într-un interviu marca Doctorul Zilei.
Autismul nu este de fapt o boală, ci o tulburare de dezvoltare
1) Deși în urmă cu 20-30 de ani foarte puțini oameni știau despre existența autismului, astăzi părinții din întreaga lume, inclusiv din România, sunt extrem de atenți la orice semn de comportament „diferit” sau de întârziere în dezvoltare la copii lor.
Ce este autismul și care sunt punctele cheie pe care ar trebui să le înțeleagă părinții în ceea ce privește această tulburare neuropsihiatrică?
Tulburarea de spectru autist TSA este o tulburare extensivă a dezvoltării anormale și/sau alterate, manifestată înaintea vârstei de 3 ani printr-un tipar caracteristic de funcționare anormală a interacțiunii sociale, comunicării și comportamentului care este restrictiv și repetitiv.
Această tulburare de dezvoltare afectează comunicarea și comportamentul implicând toate palierele dezvoltării: cognitiv, comportramental, motricitate grosieră, motricitate fină, practic fiind afectate toate laturile care privesc dezvoltarea normală a unui copil.
Autismul este considerata o tulburare „de spectru”, deoarece există o mare variație în tipul și severitatea simptomelor experimentate.
Este important de știut că autismul nu este de fapt o boală, ci, așa cum am menționat, o tulburare de dezvoltare. Din acest motiv diagnosticul nu poate fi pus prin efectuarea unor analize de sânge, analize ADN sau alte tipuri de investigații clinice. Singurul mod prin care se pune diagnosticul de autism de către un medic psihiatru, este prin observarea comportamentului copilului.
Semne și simptome de autism: primele semne de alarmă
2) Care sunt semnele care ar trebui să le atragă atenția părinților că ceva nu este în regulă cu puii lor? Ce trebuie să urmărească, în mod special?
Implicarea părintelui este esențială, în sensul că el este cel care ar trebui să observe primul dacă apare ceva anormal în dezvoltarea copilului.
Primele semne care pot indica o tulburare de spectru autist pot fi vizibile încă din perioada în care copilul este sugar: copilul este „absent;
- nu își caută mama cu privirea,
- nu urmărește obiectele care se mișcă,
- nu răspunde emoțional în relația cu mama (de ex. nu răspunde la zâmbet cu zâmbet),
- nu reacționează la expresiile faciale ale celor din jur,
- nu are reacții la sunetele scoase de adulți,
- nu gângurește,
- nu râde,
- nu manifestă bucuria,
- nu rostește niciun cuvânt,
- nu arată cu degetul,
- efectueaza gesturi și acțiuni repetitive.
Există și anumite situații în care într-o primă etapă (până în jurul vârstei de 2 ani), copilul se dezvoltă normal, ca ulterior să-și piardă toate aceste achiziții dobândite.
Este extrem de important ca părinții să urmărească modul cum evoluează în dezvoltare copilul și la primele semne de alarmă să consulte un specialist (medic psihiatru) în vederea efectuării unei evaluări, deoarece intervenția timpurie este extrem de importantă în obținerea unor rezultate optime pentru copiii diagnosticați cu autism.
Vârsta ideală pentru diagnosticarea autismului este între 0 și 3 ani
3) Care este vârsta ideală pentru un control specializat și ce tip de tratament pot primi copii cu autism?
Perioada maximă de dezvoltare a creierului uman se afla între 0-3 ani. Ținând cont de acest aspect, este de preferat ca în acest interval de vârstă să se facă diagnosticarea și să înceapă terapia, ajutând astfel copilul să învețe și să asimileze noi abilități de grija de sine, sociale și de comunicare.
În ceea ce privește tratamentul, nu există medicamente care pot vindeca tulburările de spectru autist, însa există medicație care poate ajuta la ameliorarea unor simptome secundare precum nivelul ridicat de energie, incapacitatea de concentrare, convulsiile sau depresia.
Un tratament cu rezultate remarcabile în cazul copiilor diagnosticati cu autism este terapia ABA (analiza aplicată a comportamentului). Această terapie încurajează comportamentele pozitive și descurajează comportamentele negative, ajutându-i pe copii să dezvolte un set variabil de abilități.
Pe lângă terapia propriu zisă principală, este necesar să fie luate în vedere și alte activități care contribuie la dezvoltarea optimă, cum ar fi:
- logopedie (pentru corectarea întârzierilor de limbaj),
- terapie senzorială și ocupațională,
- activități fizice și de coordonare motrică,
- integrare socială în activitate,
- orice alte preocupări spre care pare să aibă o înclinație (muzică, pictură, pian, etc).
Există și o varietate de terapii alternative, însă nevalidate științific. Această tulburare se poate manifesta pe întreaga durată a vieții, afectând nu doar persoanele diagnosticate ci și familia acestora.
Autismul în marea majoritate a cazurilor nu se vindecă, dar intervenția psihoeducativă timpurie oferă o îmbunătățire semnificativă a simptomelor și a gradului de independență.
După aflarea diagnosticului de autism, majoritatea părinților intră în stare de șoc
Unii părinți pot trăi un adevărat șoc la aflarea unui diagnostic de autism. Pot acești copii să aibă o viață normală sau sunt condamnați să trăiască mereu în lumea lor?
Se spune că „copilul cu autism are 2 perechi de părinți: o familie până în momentul aflării dianosticului și altă familie după aflarea diagnosticului”. De cele mai multe ori, după diagnosticare și aflarea faptului ca autismul nu are tratament, majoritatea părinților intră într-o stare de șoc similară cu starea din tulburarea de stres posttraumatic (TSPT).
Ca să poată depăși acest șoc emoțional, acești părinți au nevoie de ajutor, sprijin pe care îl pot găsi într-un mod adecvat printr-o terapie cu un specialist psihoterapeut.
Este extrem de important ca și sistemul familial sa fie ok, pentru suportul și relaționarea adecvată cu copilul diagnosticat cu această tulburare.
Care sunt cauzele acestei afecțiuni? Poate fi prevenită?
Deși prelevanța autismului este foarte mare (afectează aproximativ o persoană dintr-o sută pe plan mondial), cercetatorii încă fac eforturi să descopere cauzele autismului.
În cadrul studiilor efectuate până în prezent, au fost emise mai multe ipoteze conform cărora autismul se datorează implicării mai multor factori etiologici de natură genetică (moșteniți), de mediu sau neurobiologici, fără a fi însă cunoscută o cauză exactă pentru dereglările comportamentale manifestate de către acești pacienți.
Din observațiile clinice, se presupune că autismul ar putea fi declanșat de combinația dintre mai mulți posibili factori:
- moștenirea unor anomalii cromozomiale și genetice,
- utilizarea de antidepresive în primele 3 luni de sarcină,
- deficit nutrițional în prima parte a sarcinii și lipsa de acid folic,
- vârsta înaintată a mamei,
- greutate scazută la naștere și anemie neonatală,
- unele infecții materne în timpul sarcinii,
- expunerea în sarcină la poluanți chimici,
- poluarea atmosferică accentuată,
- privarea de oxigen a creierului copilului la naștere,
- naștere prematură,
- macrocefalia și expunerea fetusului la cantități mari de testosteron.
Un părinte echilibrat emoțional este cel mai bun părinte pentru un copil cu autism
În încheiere, vă rugăm să oferiți un sfat părinților cu copii care suferă de tulburarea spectrului autist. Pentru că, deși viața li s-a schimbat complet după diagnosticul de autism, aceștia trebuie să realizeze că sunt co-terapeuții copiilor lor, și influența lor în procesul de vindecare este copleșitoare.
Nici un părinte nu este vreodată pregătit să audă altceva decât că propriu copil este sănătos și bine, iar un diagnostic de TSA poate fi deosebit de înspăimântător.
Acceptarea diagnosticului și normalizarea situației înseamnă o abordare realistă a situației, iar un părinte echilibrat psiho-emoțional ajunge să înțeleagă nevoile și comportamentul copilului.
Pentru a putea avea grijă așa cum au nevoie acești copii, este important ca părinții să aibă grijă și de ei înșiși. Un părinte echilibrat emoțional este cel mai bun părinte pentru un copil aflat în această dificultate.
De asemenea, este esențial să învețe cât mai multe despre această tulburare, deoarece un părinte informat va fi un părinte care poate lua cele mai înțelepte și potrivite decizii pentru copilul său în ceea ce privește tratamentele abordate și specialiștii cu care să colaboreze.
Un alt element esențial în aceste situații este cunoașterea cât mai bună a propriului copil, ce anume îi declanșează comportamentele provocatoare, perturbatoare, ce îl stresează, ce îl înfricoșează, ce îl calmează, ce îl bucură și ce anume îi determină un răspuns pozitiv.
Călătoria cu autismul este o călătorie dificilă, care necesită multă înțelegere, răbdare și multe resurse. Fiecare mic progres reprezintă o reușită de care părinții acestor copii învață să se bucure din tot sufletul.
