Din cuprinsul articolului
Intoleranţă la căldură. Căldura este greu de suportat pentru mulţi dintre noi, dar cei care au hipertensiune pot avea mari probleme de sănătate. Medicii vin cu sfaturi importante pentru persoanele cardiace. Ei spun că ar trebui să evite sa iasă afară în orele de vârf al zilei.
Pe fondul verilor tot mai fierbinţi, oamenii dezvoltă intoleranţă la căldură. Reacţia poate semnala afecţiuni medicale ascunse, precum dezechilibre hormonale sau probleme ale sistemului nervos.
Persoanele cardiace ar trebui să evite sa iasă afară în orele de vârf al zilei

„În situaţia în care avem pacienţi cardiovasculari practic accelerarea asta a ritmului se poate destabiliza şi poate conduce la apariţia de tulburări de ritm cardiac care scad eficienţa inimii şi poate conduce la pierderi de conştienţă sau la stări de leşin. Situaţii care sunt uneori destul de problematice pentru că pot fi urmate de anumite traumatisme”, a declarat Ştefan Busnatu, medic primar cardiolog.
Corina Neamţu, medic primar endocrinolog, spune că pacienâii care au dezechilibre hormonale sau probleme cu glanda tiroidă sunt primii afectați de caniculă.
„În timpul verii, temperaturile extreme sunt greu de tolerat pentru cei cu hipertiroidie, deci cu producţie în exces a hormonilor tiroidieni. Ei oricum transpiră mai mult şi au pulsul accelerat şi în situaţii de căldură aceste simptome de acutizează şi se pot chiar deshidrata şi face tulburări de ritm importante”, a declarat Corina Neamţu, medic primar endocrinolog, potrivit Observator.
Specialiştii spun că hipertensivii ar trebui să se hidrateze şi să nu ajungă să le fie sete într-o zi caniculară. Cafea şi alcoolul ar trebui evitate chiar şi de cei care nu au alte probleme medicale.
Zile toride peste România
Meteorologii au anunțat prognoza pentru această perioadă și spun că urmează câteva zile toride. Mâine jumătate de ţară este sub cod galben de caniculă, tempraturile vor atinge 36 de grade la umbră.