marți, februarie 10, 2026
-2.7 C
București

Într-o țară din Europa intră în vigoare la 1 februarie legea privind vaccinarea obligatorie anti-COVID-19

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat că legea privind vaccinarea obligatorie, care va intra în vigoare la 1 februarie, se va aplica tuturor persoanelor cu vârsta de peste 18 ani. BBC subliniază că Karl Nehammer a precizat că legea este necesară pentru a menţine populaţia în siguranţă şi pentru a evita viitoare carantinări la nivel local şi naţional.

Planul de vaccinare este destinat în mare parte să protejeze spitalele de suprasolicitare susțin oficialii din Austria.

„Cu Omicron, cărţile au fost amestecate din nou”, a notat Mayer.

„Dacă vaccinarea nu protejează suficient sistemul de sănătate, atunci vaccinarea obligatorie nu poate fi permisă”, a declarat Mayer, un avocat specializat în drept constituțional, recunoscut în Austria.

Citeste si…

Prin urmare, noua tulpină a schimbat situaţia pandemică de când în Austria a început să se discute anul trecut despre vaccinarea obligatorie, a declarat avocatul specializat în drept constituţional Heinz Mayer, acesta spunând că în condițiile în care vaccinul nu se dovedește eficient în cazul tulpinei Omnicorm, această exigență devine improprie.

Guvernul austriac doreşte să se folosească de această exigenţă pentru a face ca un 1 milion de locuitori fără protecţie să se vaccineze. Amenzi substanţiale de până la 3.600 de euro (4.000 de dolari) sunt prevăzute pentru cei care nu se conformează.

Cu excepţia Partidului Libertăţii din Austria (FPÖ), de extremă dreaptă, toate partidele parlamentare au aprobat planul.

Citeste si…

Aproximativ 74,6% dintre austrieci sunt în prezent consideraţi pe deplin vaccinaţi.

Austria își reia activitatea. Regula 2G+ valabilă la intrarea în Austria

În toată Austria, restaurantele, hotelurile, facilitățile culturale și de agrement și telecabinele s-au redeschis. Vacanțele în Austria sunt acum posibile din nou pentru cei care au fost complet vaccinați sau vindecați după boală.

Pentru intrarea din toate țările, inclusiv România (cu excepția țărilor care sunt considerate zone cu variante de virus – Marea Britanie, Olanda, Danemarca și Norvegia) este necesar un certificat 2G, adică dovada vaccinării sau a vindecării. În plus, este necesar la intrare un test PCR actual sau cel de-al treilea vaccin booster. Dacă acestea nu sunt disponibile, intrarea în Austria este posibilă, dar este necesară intrarea în carantină, care se poate încheia imediat ce există un rezultat negativ al unui test PCR. Se aplică excepții, mai ales pentru copiii și adolescenții de vârstă școlară și pentru copiii sub 12 ani. Vedeți aici toate detaliile privind intrarea în Austria.

Ultimele știri

Magazinele din România trebuie să verifice vârsta clienților. Amenda pentru nerespectare: 10.000 de lei

Un magazin din municipiul Târgoviște a fost sancționat drastic...

Criză în sănătate: Pediatria din Focșani pierde trei medici

Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Focșani...

Vrancea rămâne peste media națională la apeluri nejustificate la 112

Vrancea- peste media națională la apeluri nejustificate la 112....

Sfatul specialiștilor pentru persoanele trecute de 50 de ani. Este cea mai bună alegere

Este cea mai bună alegere pentru persoanele trecute de...

Blocaj total în administrație: grevă de avertisment în peste 1.300 de primării

Marți, peste 1.300 de primării din întreaga țară vor...

Subiecte

Ambasada României în Austria, anunț important privind alegerile prezidențiale 2025

Ambasada României în Austria a transmis un Anunț important...

Citește și