Sari la conținut

Investiţie. Copiii din Galaţi vor fi trataţi cu echipamente medicale noi în cabinete modernizate

Investiţie  la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Ioan din Galaţi. Unitatea va avea un nou corp de clădire destinat ambulatoriului, noi echipamente medicale şi cabinete modernizate.

Cu o valoare de  14.391.146,10 lei,  proiectul „Modernizare, extindere şi dotare Ambulatoriu Integrat – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan Galaţi” presupune realizarea unui nou corp de clădire, amplasat în zona nordică a corpului D existent al spitalului, de care se va lega printr-o pasarelă.

Noul corp al spitalului va avea dimensiunile în plan de aproximativ 620 mp. Corpul D va fi, la rândul său, alipit corpului A, în care funcţionează în prezent Ambulatoriul spitalului.

În paralel cu extinderea cu noua clădire a Ambulatoriului, în cadrul spaţiilor actuale amplasate la parterul corpului A sunt prevăzute următoarele lucrări: amenajarea unor grupuri sanitare pentru pacienţi; igienizarea cabinetelor şi a circulaţiilor existente, ceea ce presupune lucrări de arhitectură-reparaţii locale, refacerea finisajelor de pardoseli şi pereţi pentru o suprafaţă de aproximativ 530 mp.

De asemenea, pentru compartimentul de imagistică se va achiziţiona un echipament de rezonanţă magnetică (RMN) şi un aparat de radiografie digital cu maşina automată de developat.

Pentru compartimentul de imunohistochimie se vor achiziţiona următoarele echipamente: procesator de ţesuturi; staţie de includere în parafină; microtom de tip rotativ; autosteiner; hotă specializată în lucrul cu substanţe toxice; microscop trinocular cu cameră; termostat.

Parcalabu Liliana

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel