miercuri, aprilie 1, 2026
12.3 C
București

Johnny Depp a ajuns ca o umbră: „Nu mai puteam suporta durerea“

Într-un interviul acordat revistei The Rolling Stone, actorul american Johnny Depp vorbeşte bulversant de sincer despre problemele din viaţa sa. Şi nu puţine…

În vârstă de 55 de ani, Depp este o umbră a ceea ce a fost odată, este o imagine vie a omului aflat într-o profundă suferinţă şi pe care nu o ascunde, nu o cosmetizează, ci despre care vorbeşte deschis, pentru că el vrea ca „adevărul să fie auzit”.

„Deci, sunteţi aici să auziţi adevărul? Este plin de trădare“, şi-a început Johnny Depp interviul.

Citeste si…

De altfel, sinceritatea, modul său deschis de a fi, dar şi încrederea în oameni, spune el, ar fi motive pentru care, în parte, a şi ajuns aici. Pe lângă extravaganţele sale…

Actorul spune, de altfel, că membrii familiei apropiaţii l-au avertizat să nu se căsătorească sau măcar să semneze un acord prenupţial cu Amber Heard, însă el a refuzat. A cheltuit un milion de dolari pentru o nuntă cu fast pe o insulă şi alte 7 după divorţ, bani pe care aceasta i-a donat în scopuri umanitare. Divorţul plin de scandal, l-a afectat atât tare pe îndrăgitul actorul încât a căzut într-o cumplită depresie.

„Am fost în cel mai jos punct al vieţii mele. Mă gândeam mereu că următorul pas va fi să ajung într-un loc cu ochii deschişi şi să plec de acolo cu ochii închişi. Nu mai puteam suporta acea durere în fiecare zi“, a declarat actorul.

În interviul acordat, Deep vorbeşte despre încercarea sa de a face faţă durerii, despre dependenţa sa de droguri şi alcool, dar şi despre mama sa, decedată, pe care a preţuit-o, deşi era o „scorpie pe tocuri”.

Citeste si…

„Am primit multe bătăi iraţionale de la ea, dar era mama. Nu cred că m-am raportat vreodată la oameni şi în special la femei altfel decât gândindu-mă că «pot să îi repar». Am preţuit-o pe Betty Sue, chiar dacă putea fi o adevărată scorpie pe tocuri. La înmormântarea ei am zis: «Mama mea a fost poate cea mai rea fiinţă umană pe care am întâlnit-o în viaţa mea».“

Johnny Depp a dezvăluit că a făcut faţă durerii pornind în turneu cu trupa sa, The Hollywood Vampires. A scris chiar şi un volum de memorii cu preţul unui efort fantastic, când ochii îi erau plini de lacrimi, iar paginile cu greu mai puteau fi desluşite.

„În fiecare dimineaţă îmi turnam vodcă în pahar şi începeam să scriu până când lacrimile îmi inundau ochii şi nu mai eram în stare să văd pagina. Am tot încercat să-mi dau seama ce am făcut să merit aşa ceva”.

Citeste si…

Adevărul este cel mai important lucru pentru mine, a spus actorul, contrariat şi plin de durere pentru că, spune el, a încercat să fie bun cu toată lumea. Să îi ajute şi să fie sincer cu ei.

„Am încercat mereu să fiu bun cu toată lumea, să-i ajut pe toţi, să fiu sincer cu toţi. Adevărul este cel mai important pentru mine. Şi cu toate astea, mi s-au întâmplat toate aceste lucruri…“

Abandonat de familie, rămas fără prieteni şi în proces cu managerii, Depp a ajuns la fundul sacului după ce aproape 600 de milioane de dolari s-au dus pe apa sîmbetei. Însă durerea a fost şi mai mare, spune actorul, pentru că acest lucru a ajuns şi la urechile fiului său, care a aflat la şcoală că tatăl lui a pierdut toţi banii.

Citeste si…

„Fiul meu a auzit de la colegii de şcoală că tatăl lui a pierdut toţi banii. Nu e un lucru corect…“, a declarat Depp.

Cu un stil de viaţă extravagant, actorul recunoaşte că a cheltuit nu mai puţin de 30.000 de dolari pe lună numai pe vin , însă nu a neglijat să-şi ajute familia şi nici să plătească pensia alimentară fostei soţii Vanessa Paradis.

Starul le cere acum  administratorilor săi daune de 25 de milioane de dolari şi îi contrazice când vine vorba de vin: „Este insultător să spună despre mine că am cheltuit 30.000 de dolari pe lună pentru vin, pentru că suma a fost mult mai mare.“

El spune că a fost furat de aceştia şi asta pentru că avea încredere îi ei şi nu se uita la ceea ce semnează. „Dacă trebuia să semnez nişte acte, le semnam imediat. Nu le citeam pentru că aveam încredere în acei oameni. Acum citesc şi analizez tot ce semnez.“

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Alertă de la meteorologi! Un ciclon puternic lovește România: ploi, furtuni și ninsori!

Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au...

Raed Arafat neagă existenţa unor angajări fictive la Departamentul pentru Situații de Urgență

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat,...

Alexandru Rogobete, ministrul sănătății, a prezentat poziția instituției legată de pierderea procesului cu Pfizer

Într-o conferință de presă desfășurată la sediul Ministerului Sănătății,...

Modificări în tratamentul bolnavilor care au suferit un infarct (STUDIU)

Unii supravieţuitori ai unui infarct miocardic, care prezintă o...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Cum arată linia divorțului din palmă. Semnul care ar anunța o despărțire inevitabilă

Ideea existenței unei „linii a divorțului” în palmă continuă...

Aproape 60% dintre femei vor să divorțeze când ajung în această etapă a vieții

Aproape 60% dintre femei recunosc că s-au gândit la divorț după...

Știrea care zguduie lumea mondenă. Divorțul anului în România!

Andi Moisescu și Olivia Steer, divorț după 22 de...

Citește și