marți, aprilie 14, 2026
12.7 C
București

Județul cu cea mai scăzută rată de infectare. Singurul din țară, în scenariul verde

Din cuprinsul articolului

Rata de infectare a coborât luni la 5,17 la mie. Singurul județ din țară care a intrat în scenariul verde este Suceava, conform datelor transmise, luni, de Grupul de Comunicare Strategică.

Suceava a ajuns, luni, la o rata de infectare de 1,83. Anul trecut, județul Suceava a fost cea mai afectată zonă din România fiind supranumit la începutul pandemiei „Lombardia României”.

În scenariul galben se află Bistrița Năsăud (2,44), Botoșani (2,08), Dolj (2,74), Gorj (2,61), Maramureș (2,56), Neamț (2,87), Satu Mare (2,54), Vaslui (2,47) și Vrancea (2,78).

Citeste si…

Primele la infectări

Amintim că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.021 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 48 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

12 județe au coeficientul peste media națională. Dintre acestea, Bihor, Arad, Ilfov, Cluj și București conduc în acest nedorit clasament, iar județele cu cele mai mici rate de infectare sunt Suceava, Botoșani, Bistrița-Năsăud și Vaslui.

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

TOP 5 fructe care întineresc creierul și previn instalarea demenței

Declinul mental care apare treptat, deodată cu înaintarea în...

HOROSCOP. Aceste ZODII vor trece printr-o perioadă de foc de la mijlocul lunii aprilie 2026

Astrologii avertizează că după jumătatea lunii aprilie 2026 cinci...

Asistenta medicală care a salvat vieţi luptă acum pentru propria viaţă!

Mihaela Roşu a lucrat ani de zile ca asistentă...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

O doctoriţă din Suceava va sta 3 ani după gratii. Ce a putut să facă!?

Fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava...

Citește și