Sari la conținut

Kilogramele în plus, insomnia și lipsa chefului de sex sunt semnele unui dezechilibru hormonal. Ce e de făcut?

Din cuprinsul articolului

Hormonii, acei mici mesageri chimici secretati de glandele endocrine, raspanditi in organism prin intermediul vaselor de sange, sunt responsabili de starea noastra fizica, dar si psihica.

Atunci cand sunt in armonie, totul merge ca pe roate si nici nu ne dam seama de existenta lor. Insa cand o iau razna, hormonii provoaca un haos fizic si emotional: suntem stresati, obositi, avem insomnii, ne ingrasam sau slabim, suferim de acnee sau celulita, ne cade parul sau, dimpotriva, se inmultesc firele de par nedorite. La femei se blocheaza ciclul menstrual, iar la barbati apar tulburarile de dinamica sexuala.

De la momentul conceptiei si pana la primele zile de viata, de la copilarie si pana la pubertate, de la viata fertila si pana la menopauza sau andropauza, sistemul endocrin intervine in fiecare etapa importanta a vietii noastre, explica dr. Corina Neamtu, medic primar endocrinolog la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”. Hormonii influenteaza nu numai sanatatea, ci si forma corpului, activitatea fizica, starile sufletesti sau chiar modul de gandire.

Femei

Corpul femeii, cu talia ingusta si bazinul larg, cu sanii plini si pielea catifelata, este determinat in mare masura de hormonii estrogeni, predominanti la sexul feminin. Supranumit si hormonul frumusetii, estrogenul confera comportamentul senzual al femeii, in timp ce progesteronul, un alt hormon feminin, actioneaza in sens contrar, fiind moderatorul dorintelor si cel care ocroteste organismul de unele boli genitale. Dar organismul femeii secreta si testosteron, cunoscut drept hormonul masculinitatii, intr-adevar in cantitati mult mai mici decat la barbat. Acesti hormoni secretati in cantitati echilibrate asigura un aspect feminin armonios, o stare fizica si psihica la cote normale.

Bombardamentul stresului cotidian si alti factori de risc la care sunt supuse numeroase femei in zilele noastre duc la dezechilibre in secretia acestor hormoni. Deficitul prematur de estrogen, determinat de menopauza precoce, conduce la instalarea inainte de vreme a osteoporozei, incetarea ciclului menstrual si predispune la cresterea ponderala. Un alt dezechilibru este produs de secretia excesiva de testosteron. In acest caz, femeile se confrunta cu hirsutism (fire de par inestetice pe fata si pe corp), acnee, ten seboreic, masculinizarea corpului, cresterea apetitului si chiar a inclinatiei spre agresivitate.

Unele femei sunt mai predispuse decat altele la dezechilibre hormonale. Sunt cele care apeleaza la tratamente hormonale fara supravegherea medicului, cum ar fi anticonceptionalele, pastilele pentru slabit, antiinflamatoarele din clasa cortizolului, anabolizantele, hormonii de sinteza pentru infrumusetare. De asemenea, sunt in pericol femeile sedentare, cele care fumeaza, consuma alcool sau cafea. Si femeile suprasolicitate, care indeplinesc rolul de cap al familiei, cele care trebuie sa faca fata unui stres psihic continuu la serviciu sau cele care au trecut prin diverse drame personale sunt predispuse la supraproductie de hormoni masculini. Actionand asupra tuturor acestor factori se realizeaza mult doritul echilibru hormonal.

Barbati

Bagajul hormonal al barbatilor difera de cel al femeilor prin concentratiile hormonale. Astfel, barbatii secreta predominant testosteron si in cantitati mai mici estrogen. Cand testosteronul este produs in cantitati normale, acesta le confera barbatilor masa musculara, silueta specific masculina, cu umeri largi si talia ingusta, vocea ingrosata, forta fizica, aparitia firelor de par la nivelul fetei. Desi este secretat in cantitati mult mai mici decat la femei, estrogenul joaca un rol fiziologic important si la barbati, participand la procesele de crestere si dezvoltare, intregind si indulcind trasaturile de caracter masculine.

Potrivit dr. Gabriel Lemnete, medic primar obstetrica-ginecologie la Spitalul Clinic „Gh. Polizu”, deficienta de testosteron determina la barbati predispozitia spre obezitate, tulburarile de dinamica sexuala, ginecomastia (cresterea in volum a sanilor), inclinatia spre sedentarism, tendinta spre depresie. O data cu aparitia andropauzei, cand cantitatea acestui hormon scade fiziologic, se deschide drumul bolilor cardiace, afectiunilor de memorie.

Printre cauzele aparitiei dezechilibrelor hormonale la barbati se numara alimentatia nesanatoasa, stilul de viata sedentar, stresul zilnic. Tot din categoria factorilor de risc fac parte consumul de alcool si de droguri, tabagismul.

Atat la femei, cat si la barbati, echilibrul intre hormonii masculini si feminini este supravegheat si reglat in permanenta de doua glande aflate in directa legatura cu creierul: hipofiza si hipotalamusul. Din acest motiv, echilibrul hormonal este influentat nu numai de factorii fizici, stilul de viata si alimentatia, ci si de starile afective si de relatiile cu cei din jur.

 

VARIATII

Concentratiile de hormoni nu sunt intotdeauna aceleasi. Sunt hormoni care variaza zilnic, lunar sau anual. Spre exemplu, hormonii stresului, cortizolul si adrenalina, secretati de glandele suprarenale ating niveluri ridicate cand suntem foarte tensionati. Dar in mod normal, cortizolul este secretat in concentratii mai mari dimineata, cand suntem activi, apoi scade spre pranz, pentru ca dupa-amiaza sa creasca iarasi putin, iar apoi sa se reduca la minimum noaptea. In schimb, melatonina, hormonul care regleaza ritmul veghe-somn, este secretata in principal noaptea, asigurand un somn odihnitor, ce ajuta la refacerea organismului. Totodata, hormonii sexuali feminini variaza pe parcursul unei luni in functie de ciclul menstrual. La randul lor, hormonii tiroidieni variaza pe parcursul anului, fiind produsi in cantitate mai redusa vara si mai crescuta iarna.

STIL DE VIATA

Dieta sanatoasa este esentiala pentru buna functionare a sistemului endocrin. Cerealele, fructele si legumele proaspete, lactatele, pestele, carnea slaba nu trebuie sa lipseasca din alimentatia persoanelor care vor sa se fereasca de obezitate, dusmanul care da peste cap sistemul endocrin. Alaturi de alimentatia echilibrata, din stilul de viata nu trebuie sa lipseasca activitatea fizica, datorita careia se elibereaza in organism hormoni benefici – endorfina, dopamina si serotonina. Ei ne fac sa fim fericiti, tinand la distanta anxietatea, stresul, depresia.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel