Din cuprinsul articolului
Anna Possi ajunge dimineața la 7 la Bar Centrale din Nebbiuno și pleacă seara după ce închide. Face asta de 66 de ani. Tocmai a împlinit 101 ani și nu se gândește să se oprească.
Pe malul Lacului Maggiore, în micul sat Nebbiuno din provincia Novara, există un loc unde timpul pare să curgă altfel. Bar Centrale nu este doar o cafenea – este o instituție vie, condusă de 67 de ani de aceeași femeie. Anna Possi tocmai a împlinit 101 ani și continuă să fie acolo unde a fost mereu: în spatele tejghelei, pregătind espresso pentru localnici și turiști deopotrivă.
„Sunt barmanița cea mai în vârstă din Italia, poate chiar din Europa”, spune Anna cu umorul care i-a adus admiratori din toată lumea. „Am 101 de ani, dar muncesc ca și cum aș avea 60.”
O viață construită în jurul muncii și al comunității
Fiica unor proprietari de restaurant din Vezzo, în Verbano Cusio Ossola, Anna și-a început cariera în cele mai grele vremuri posibile. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, părinții ei pregăteau polenta pentru partizanii care se ascundeau de germani în munții din jur. Ea îi ajuta, învățând de mică ce înseamnă munca și devotamentul.
După încheierea războiului, tânăra Anna s-a mutat mai întâi la Novara, apoi la Geneva, unde a lucrat într-un restaurant și unde l-a cunoscut pe René, un elvețian care avea să-i devină soț. Împreună au deschis Bar Centrale în 1958, de Ziua Muncii – o coincidență sau un semn, depinde cui îi ceri părerea.
„Când mă întreabă lumea dacă m-am gândit vreodată să stau acasă să îngrijesc copiii, râd și le spun că nu, nu am stat acasă, dar copiii i-am îngrijit oricum, și încă bine”, povestește Anna.
Viața la Bar Centrale: 67 de ani de cafele și povești
Barul, situat vizavi de primărie, a cunoscut vremuri de glorie în anii ’70, când era un loc la modă cu flipper și jukebox, unde tinerii din sat petreceau după-amiezele. Anna era acolo, servind ciocolată caldă și cafele, ascultând poveștile tuturor.
De când soțul ei a murit în 1974, într-un deceniu devastator, Anna conduce singură localul. Sunt 51 de ani de când este văduvă și continuă să muncească în fiecare zi, fără excepție.
Programul ei zilnic ar epuiza mulți tineri: se trezește la 6 dimineața și la 7 fix deschide ușile barului. Aparatul de cafea pornește la 7:30, gata să primească primii clienți. Iarna, barul se închide la 19:30; vara, rămâne deschis până după 21:30.
„Nu am niciodată zi de odihnă, pentru că mă apucă melancolia”, mărturisește ea. Singurele zile în care Bar Centrale a fost închis au fost cele impuse de lege în timpul pandemiei de coronavirus.
Nici Crăciunul, nici Revelionul nu sunt zile libere
Întrebată de ce nu ia o pauză măcar de sărbători, Anna are un răspuns simplu și plin de grijă pentru ceilalți: „Și dacă de Anul Nou are cineva nevoie?”
Ultima ei vacanță a fost în anii ’50 – opt zile la Paris. De atunci, barul a fost casa ei și viața ei. „Alții vin în vacanță aici. Eu sunt mereu aici pentru ei.”
Când turiștii străini intră în bar și ea nu le înțelege limba, Anna găsește soluții. A învățat să folosească Google Translate pe telefon pentru a-i ajuta. Dacă cineva vrea să expună artă în localul ei, acceptă fără să ceară bani.
Secretul longevității: simplitate și socializare
Anna nu pretinde că deține rețete miraculoase. „Nu am secrete. Mănânc puțin, sunt obișnuită cu rutina și cu munca.”
Dieta ei este de o simplitate dezarmantă: la micul dejun, ceai și o felie din tarta ei preferată cu mere de Nebbiuno; la prânz, puțină pastă cu fructe sau brânză; seara, o supă de leguminoase. „Dar mereu foarte puțin din toate”, subliniază centenara.
Când Confcommercio i-a acordat anul trecut titlul de cea mai vârstnică barmaniță din Italia, președintele Lino Stoppani a sintetizat cel mai bine filosofia Annei: „Cazul doamnei Possi este emblematic pentru modul în care cei care fac această meserie nu se limitează doar la a servi cafele și cappuccino, ci reprezintă un punct de reper pentru comunitate.”
În 2024, statul italian i-a acordat titlul onorific de Comandor al Republicii, recunoscând o viață întreagă dedicată serviciului comunitar.
Barul ca familie și legătura dintre generații
Bar Centrale nu este doar un loc de consum – este un punct de întâlnire, un centru comunitar, un fel de prelungire a primăriei de vizavi. Oamenii vin să-i transmită Annei mesaje pentru medic sau pentru funcționarii primăriei. Ea ajută cu hârtii, cu sfaturi, cu o vorbă bună.
„Barul ăsta e un fel de familie, știți? Nu se simte ca un bar; e un loc de întâlnire”, explică Anna. „Oamenii nu vin doar să consume, ci să se conecteze.”
Bunicii vin cu nepoții și îi amintesc de vremurile cu jukebox. „Anna, îți mai amintești de jukebox?”, o întreabă ei. Ea își amintește de toți și de toate.
„Am văzut generații crescând”, spune ea simplu.
Ce sfaturi dă celor tineri
Fiica ei Cristina, în vârstă de 61 de ani, lucrează la primăria din fața barului și locuiește la etajul de deasupra. Ajută uneori la bar, dar nu are planuri să preia afacerea. Anna nu insistă – fiecare își trăiește viața cum crede de cuviință.
Nepoatelor le spune însă lucruri clare: „Munciți, economisiți și rămâneți independente. Lumea devine tot mai dificilă. Nu trebuie să depinzi de alții.”
Anna observă cu tristeție că tinerii de azi nu mai vin la bar ca pe vremuri. „Azi stau cu smartphone-ul, îl duc și în pat când se culcă”, constată ea.
Planuri pentru viitor: pensionare la 106 ani
Cel mai incredibil aspect al poveștii Annei Possi nu este trecutul ei, ci viitorul pe care și-l imaginează. Când o întrebi ce planuri are, răspunde fără ezitare: „Vreau să continui până la 105 ani. După aceea, ce o vrea Dumnezeu. Dar am speranța că ajung la 105.”
Și vacanța? O amână pentru când Cristina va ieși la pensie – peste aproximativ cinci ani. „Atunci poate mergem undeva împreună. Va fi prima mea plecare din Nebbiuno.”
Prețurile la Bar Centrale au rămas accesibile: un espresso costă 1,20 euro, un cappuccino 1,50 euro. În serile liniștite, fără turiști, casa de marcat poate arăta doar 40 de euro. Dar pentru Anna nu banii contează.
„Fără să vreau am devenit faimoasă, pentru că lucrez în mijlocul oamenilor”, explică ea. „Creierul continuă să lucreze, înțelegeți? Și atunci nu te lași să îmbătrânești.”
Italia, țara centenarilor activi
Povestea Annei Possi nu este un caz izolat în Italia. Potrivit celor mai recente date publicate de Istat, institutul național de statistică, țara are în prezent 23.548 de locuitori cu vârsta de 100 de ani sau mai mult – de peste două ori mai mulți decât în 2009.
Dintre cei care au atins centenarul în 2025, 82,6% sunt femei. Italia mai are 724 de semi-supercentenari (persoane peste 105 ani) și 19 supercentenari care au depășit 110 ani.
Regiunea Molise ocupă primul loc în privința proporției de centenari, urmată de Valea Aostei și Liguria. Sardinia rămâne celebră pentru satele sale incluse în „zonele albastre” ale lumii – regiuni cu o concentrație neobișnuită de persoane longevive.
Ce au în comun toți acești centenari? Dieta mediteraneană, legăturile sociale puternice și, nu în ultimul rând, un scop clar în viață. Cercetătorii au descoperit că oamenii care știu de ce se trezesc în fiecare dimineață pot adăuga până la șapte ani la speranța lor de viață.
Anna Possi știe exact de ce se trezește: ca să deschidă barul.
„Oamenii îmi spun că le dau energie și că nu mai au nevoie să meargă la farmacie”, glumește ea. „Dacă aș fi cerut un euro pentru fiecare fotografie pe care am făcut-o cu cei care vin să mă cunoască, aș fi bogată. Dar eu nu sunt așa.”
Nu, se vede imediat că nu e tipul acela, Anna Possi. Și poate tocmai de aceea o iubesc cu toții.
