Sari la conținut

La cât timp după naștere trebuie tăiat cordonul ombilical al bebelușului

În multe ţări, procedura standard referitoare la cordonul ombilical al bebeluşului vizează tăierea acestuia la mai puţin de un minut după naştere.

Însă tăierea prea rapidă a acestui cordon reduce cantitatea de sânge care este transferată de la mamă la bebeluş prin intermediul placentei, afectând astfel depozitele de fier din organismul nou-născutului, afirmă autorii unui studiu publicat în The Cochrane Library.

Păstrarea cordonului ombilical timp de câteva minute după naştere permite sângelui din cordon să fie transferat în organismul bebeluşului.

Reprezentanţii National Institute for Health and Care Excellence (NICE) vor publica în 2014 un nou ghid de practici medicale în acest domeniu.

Pe de altă parte, amânarea pe o perioadă mai lungă a tăierii cordonului ombilical expune bebeluşul în faţa unui risc crescut de icter.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă în prezent ca această tăiere să fie realizată într-un interval de timp cuprins între un minut şi trei minute după naşterea bebeluşului.

Actualul ghid britanic, publicat în 2007, afirmă că tăierea cordonului imediat după naştere reprezintă cea mai bună soluţie – o metodă care era deja utilizată de mai multe decenii. De atunci însă, oamenii de ştiinţă au pus sub semnul întrebării această ipoteză.

Cel mai recent studiu în domeniu, realizat pe un eşantion de 3.911 mame şi bebeluşii lor, a evidenţiat faptul că amânarea tăierii cordonului ombilical nu a dus la creşterea riscului de hemoragie internă şi o scădere a concentraţiei de hemoglobină pentru mame, iar bebeluşii lor au fost mai sănătoşi.

Atunci când această tăiere a fost amânată, bebeluşii au avut concentraţii de hemoglobină mai mari în primele 1-2 zile după naştere şi au prezentat un risc mai mic de a suferi de deficienţă de fier în primele şase luni de viaţă extrauterină.

Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea Adelaide din Australia şi a fost coordonat de medicul Philippa Middleton.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel