Categories: Ştiri sănătate

La câteva minute după ce au postat mesajul ”Murim” pe o rețea de socializare, trei tinere au pierit tragic într-un accident cumplit

Un accident cumplit s-a petrecut sâmbătă seara în Teleorman. Trei tinere cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani și-au găsit sfârșitul într-o mașină care rula cu mare viteză, scrie site-ul stirileprotv.ro.

Fetele, unele dintre ele eleve de liceu, se întorceau de la un club şi în împrejurări încă neclare s-au răsturnat cu maşina în afară drumului. Înainte de tragedie, cea mai mică dintre ele a postat pe o reţea de socializare o fotografie din maşină pe care a scris “murim”.

Bune prietene, cele patru fete au mers sâmbătă seară, în Bragadiru, Teleorman, ca să se distreze într-un club. După miezul nopţii au pornit spre casă.

La volan era o tânără de 19 ani, care avea permis de conducere de 6 luni.

La 10 kilometri de casă, într-o curbă, fata nu a mai controlat maşina şi s-a răsturnat în afara drumului. Poliţiştii spun că avea viteză, variantă confirmată de viceprimarul din zonă, dar şi de tatăl şoferiţei.

Autoturismul a fost complet distrus. Impactul a fost atât de puternic încât după ce maşina s-a oprit într-un final, cele 4 fete au fost azvârlite din maşină şi proiectate pe o distanţă de câţiva metri.

Tânăra de la volan a pierit pe loc. Aceeaşi soartă au avut-o şi două dintre prietenele ei, una de 17 ani şi cealaltă de 19. Doar o fată de 19 ani a scăpat cu viaţa.

O fotografie postată cu câteva minute înainte de accident pe Snapchat ridică întrebări la care anchetatorii nu au încă un răspuns.

Cea mai mică dintre fete, pasageră în maşină pe bancheta din spate, a scris “Murim” pe o poză în care se vade şoferiţa, iar textul a fost urmat de un simbol cu o fată tristă.

Psihologii caută explicaţii pentru acest mesaj bizar.

″Şi-au asumat riscuri mari, tipice vârstei. S-au expus unor riscuri şi ştiau asta. De obicei cine se sinucide nu se exprimă cu “vom muri”, ci ”îmi iau viaţa, mă sinucid, plec într o altă lume”, explică Gabriela Culda, psiholog criminalist, pentru stirileprotv.ro.

Fetele care au pierit în accident erau eleve la un liceu în Zimnicea. Şoferiţa era în clasa a XII-a şi se pregătea să dea bacalaureatul.

Tatăl ei afirmă că era un copil cuminte și fără vicii. Voia să meargă la facultate la administraţie publică, la SNSPA.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală şi încearcă să afle de ce s-a produs tragedia. Un rol important îl va avea fata care a supravieţuit. Ea este internată cu mai multe fracturi. Anchetatorii o aşteaptă să-şi revină, ca să le spună ce-şi aminteşte că s-a întâmplat.

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

9 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

10 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

10 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

11 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

11 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

12 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia