Sari la conținut

La ce probă a fost supus un candidat pentru postul de șef la Ambulanță

Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei

Recent, în județul Gorj, a scos pentru concurs un post de conducere din cadrul Serviciului de Ambulanță. Candidații trebuie să fie licențiați în domeniul economic, juridic sau tehnic, să aibă o vechime de doi ani în specialitate sau să aibă în CV și un curs de achiziții publice.

Însă, mai mult decât atât, în anunțul de concurs a fost trecută, dintr-o eroare, și participarea la o probă de rezistență fizică a candidaților pentru postul de șef de serviciu la SAJ Gorj.

Probă de alergare pentru un post de șef la ambulanță

Ulterior, a fost eliminată, instituția anunțând că a fost o eroare, scrie Gazeta de Sud. Ulterior, instituția a revenit ulterior cu o erată și proba de rezistență fizică a fost eliminată și înlocuită cu o testare a abilităților și cunoștințelor candidaților.

Prin urmare, aceștia nu vor trebui să mai susțină și o probă de testare a calităților fizice. Așadar, pe data de 16 ianuarie va avea loc proba scrisă a concursului pentru postul de șef serviciu, iar pe 19 ianuarie este programat interviul.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel